O zi de iarnă la Cornereva
A winter day at Cornereva
Iarna este un anotimp mirific care ne farmecă prin puritatea zăpezii. De multe ori însă zăpada o găsim doar pe înălţimi, acolo unde şi condiţiile de supravieţuire sunt mai dificile. Unii aleg să privească munţii înzăpeziţi doar pe ecranul monitorului sau la televizor. Noi însă preferăm să-i admirăm mai de aproape şi să inspirăm aerul lor curat, chiar dacă ne expunem condiţiilor dure care guvernează la altitudini mai mari. Poate că este mai greu, dar în mod sigur este mai frumos.
Nu vrem să încheiem anul 2014 fără să ne mai „aerisim” o dată. De aceea, în dimineaţa zilei de marţi, 30 decembrie 2014, plecăm spre comuna Cornereva. Cornereva are în componenţa sa 40 de sate şi cătune, fiind din acest punct de vedere cea mai întinsă comună din România. Majoritatea localităţilor aparţinătoare de comună sunt situate în partea de nord-vest a munţilor Cernei. După două zile de ninsoare cerul se degajează, apare soarele şi se anunţă o zi bună de drumeţie.
La Caransebeş ne angajăm pe şoseaua E 70, în direcţia staţiunii Băile Herculane. După ce trecem de localităţile Buchin, Slatina-Timiş şi Armeniş, trecem podul peste râul Timiş, imediat virăm la stânga şi intrăm pe DJ 608. Dacă până aici şoseaua a fost curată, de aici încolo drumul este acoperit cu un strat de zăpadă bătătorită. Reducem viteza, înaintăm cu grijă şi din când în când aruncăm câte o privire spre culmile ninse din stânga noastră. După circa 3 km ajungem în localitatea Rusca. Intrăm pe valea Pârâului Rece (pârâul Hideg) care desparte munţii Ţarcu de munţii Cernei şi Godeanu.
Sub barajul Rusca drumul se bifurcă. Locul este răvăşit de utilajele grele care manevrează buşteni. Spre stânga drumul urmăreşte conturul lacului de acumulare până la capătul din amonte. Noi mergem spre dreapta, pe drumul ce se caţără abrupt deasupra barajului. Avem puţine emoţii datorită pantei şi a zăpezii bătătorite de pe drum. Dar anvelopele de iarnă îşi fac datoria din plin.
Oprim lângă un loc de popas de unde putem cuprinde cu privirea aproape tot lacul. Apele lacului reflectă cu fidelitate albastrul profund al cerului. În spatele lacului se întrezăresc prin ceaţă culmile semeţe şi albe ale Ţarcului. Lucrările pentru construirea barajului au început în anul 1985. După 1989 lucrările au fost oprite şi s-au reluat abia în 2002. În 2007 barajul a fost finalizat şi inaugurat, dar are 75 m înălţime, în loc de 95 m, cât prevedea planul iniţial.
Continuăm urcuşul până în vârful pantei. Sus, în şaua Furca Obiţii, oprim. Suntem la altitudinea de 830 m. Primele case care apar, chiar înainte de vârf, fac parte din cătunul Obiţa. Practic, delimitarea acestor cătune dispersate pe versanţii munţilor Cernei, precum şi prin văile Belareca şi Ramna, este imposibilă. Oare chiar contează acest lucru în viaţa oamenilor care trăiesc aici? Din stânga noastră ne priveşte de sus vârful Cozia cu cei 1.450 de metri ai săi. În dreapta se ridica culmea Poiana Mare sau Culmea Cănicei (1.364 m) care flanchează partea vestică a depresiunii Cornereva. Şaua Furca Obiţii face legătura între cele două înălţimi.
Tăiem un mic nămete ridicat de viscol de-a curmezişul drumului şi începem încetişor coborârea spre centrul comunei Cornereva. Casele apar răsfirate în stânga şi în dreapta noastră, cocoţate pe coastele dealurilor. Pe drumul alb se văd din loc în loc pete închise la culoare, semn că cineva şi-a dat interesul să arunce cu material antiderapant. Aproape de ora 12 oprim în centrul comunei. Camionul de deszăpezire umplut cu nisip este şi el oprit aici. Se pare că a coborât drumul în faţa noastră. Câte un om intră şi iese din magazinul plasat aici în mod strategic. Noi însă nu-l vizităm pentru că venim cu provizii de acasă. Facem câţiva paşi pe jos. În faţa primăriei staţionează un tractor nou-nouţ, echipat cu lamă de deszăpezire şi lanţuri lucioase montate pe roţile uriaşe. Frumos utilaj, dar mai ales folositor pe aceste meleaguri înzăpezite! După etichetele lipite pe el, se pare că tot cu fonduri europene a fost achiziţionat şi el.
Acostăm un bătrânel sprinten şi îl întrebăm dacă se poate ajunge în cătunul Camena. Munteanul ne asigură că se poate merge spre Camena, drumul este deszăpezit. Omul se duce spre Topla, aşa că îl luăm cu noi. Prindem un drum care se desprinde din drumul principal chiar în centrul comunei. După circa 10 minute omul nostru ne cere să oprim, iar el coboară. Clădirea şcolii aflată în stânga noastră ne anunţă că suntem în cătunul Dolina. Bătrânelul ne mulţumeşte şi porneşte în grabă pe un drum îngust spre dreapta.
Noi ne continuăm drumul mergând înainte. Pe tot parcursul drumului, în dreapta şi-n stânga, răsar din zăpadă case mai mari sau mai mici, cu coşurile fumegând. După circa o jumătate de oră de urcuş domol oprim. Drumul coboară într-o mică vale unde se văd câteva case şi se aud glasuri de copii. În spatele acestor case se ridică aproape vertical vârful Cozia. După câteva momente de graţie petrecute în compania peisajului de basm, hotărâm să ne întoarcem.
Înainte de a ne întoarce în centrul comunei, avem de gând să ne oprim la cele trei bifurcaţii pe care le-am văzut. La prima oprire găsim pe firul unui pârâu o moară de apă. Gerul din ultimele zile care mai stăpâneşte aceste ţinuturi şi în acest moment, a făurit sculpturi în gheaţă unice în apropierea morii. Suntem încântaţi şi fascinaţi de aceste adevărate opere de artă ale naturii. Ne îndoim că vreun om ar putea măcar egala această măiestrie a naturii!
Mai coborâm puţin şi ne oprim la a doua bifurcaţie. Dincolo de podul peste Belareca vedem clădirea şcolii din Zănogi. Este o clădire modestă lângă care sunt îngrămădite lemne de foc. Vizavi de şcoală sunt amplasate două gospodării. Drumul îngust înaintează printre şcoală şi cele două case înspre culmile Cernei. Într-un anotimp mai blând vom vedea până unde duce drumul şi de unde începe cărarea.
La a treia oprire, în dreptul şcolii din Dolina, găsim un băiat care vrea să meargă spre Camena, de unde tocmai am venit. Aflăm că drumul care se bifurcă spre stânga duce la cătunul Topla. Ne înscriem pe acest drum şi înaintăm anevoios. Drumul devine tot mai dificil şi mai abrupt. Aşa că după câteva instantanee pe care le facem ţinându-ne chiar şi respiraţia, facem cale întoarsă. Nu vrem să ne hazardăm şi să ne forţăm norocul. Înainte de a ajunge în centrul comunei, ne oprim pentru o gustare. Oamenii pe care îi vedem sunt toţi îmbujoraţi, încălţaţi cu cizme şi foarte sprinteni şi rapizi. Oameni autentici de munte! Majoritatea maşinilor pe care le vedem sunt echipate cu lanţuri. Se vede că oamenii de aici sunt pregătiţi pentru asemenea condiţii şi sunt obişnuiţi cu iarna mai aspră şi prelungită.
Din centrul comunei plecăm pe drumul principal în jos. După câţiva kilometri un indicator ne îndrumă spre stânga pentru a ajunge în satul Bogâltin. De la intersecţie până în sat sunt doar câteva sute de metri. Şcoala primară de aici arată modest. Drumul urcă abrupt. Nu zăbovim prea mult, dar suntem decişi să revenim. În aproximativ o oră soarele va dispărea de pe cer şi lumina va fi înlocuită de întuneric.
Nu coborâm mai departe spre Plugova, pentru că nu vrem să fim fugăriţi pe drumul european de maşinile grăbite. Preferăm să urcăm înapoi pe unde am venit şi să mai admirăm o dată pe îndelete peisajul inedit. În drumul nostru spre vârful dealului întâlnim două microbuze care coboară spre Cornereva şi mai trecem pe lângă o şcoalã. Este şcoala din Gruni, unul din satele componente ale comunei Cornereva, aflat la drumul principal.
În dreapta noastră ni se dezvăluie acelaşi vârf Cozia pe care l-am văzut când am venit, dar lumina şi perspectiva sunt altele. De data aceasta vârful este scăldat de lumina aurie a soarelui aflat aproape de apus. Coborând spre valea pârâului Hideg, remarcăm luciul lacului Rusca care reflectă timid norii coloraţi de ultimele raze de soare. În câteva minute surprindem soarele scufundându-se după platoul Semenicului.
Înainte de a merge acasă, ne îndreptăm mai întâi spre Oţelu Roşu. Aici imortalizăm luminile colorate ale sărbătorilor de iarnă cu care este împodobit parcul din centrul oraşului. De asemenea, pe drum spre Caransebeş, observăm că şi localităţile Glimboca, Obreja şi Iaz sunt iluminate feeric şi îmbrăcate în straie de sărbătoare. La Caransebeş, pasajul pietonal ce duce spre catedrala ortodoxă şi biserica romano-catolică este acoperit cu o plasă luminoasă aurie, iar pe patinoarul amenajat în apropierea centrului, alunecă pe gheaţă câţiva îndrăzneţi care sfidează gerul.
Cu imaginile văzute astăzi, întipărite în mintea noastră şi salvate pe carduri de memorie, ajungem acasă deja pe întuneric, când gerul începe să se intensifice. Am fost însoţiţi pe tot parcursul drumului de un soare cu dinţi şi de ger. Dar... este iarnă, nu? Atunci gerul este un fenomen meteorologic normal. Gerul care ne-a acompaniat ne-a pişcat de urechi, ne-a strâns nasul şi din când în când ne-a tăiat respiraţia. Totuşi, mai mult decât gerul, respiraţia ne-au tăiat-o peisajele hibernale de poveste pe care le-am văzut la Cornereva. Cu siguranţă, vom reveni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu