vineri, 8 iulie 2016

Colțul de rai de la Stâna din Râu - The piece of heaven from Stâna din Râu

Aparate Foto

 

Colțul de rai de la Stâna din Râu 

The piece of heaven from Stâna din Râu



    Tocmai am trecut de solstiţiul de vară, când avem cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte. Au sosit zilele caniculare, însoţite şi de furtuni violente. Suntem într-o zi de miercuri, 22 iunie 2016, când terasele vuiesc de microbişti care se uită la meciurile Campionatului European de Fotbal, iar Marea Britanie se pregăteşte să părăsească Uniunea Europeană. Dar... nu vrem să ne batem capul cu asemenea fleacuri! Mai bine ne îndreptăm atenţia spre măreţia naturii din Parcul Naţional Retezat. Vom face o incursiune solitară în lumea tainică a munţilor Retezat. De data aceasta vom intra în Retezat prin partea răsăriteană.

    Plecăm din Reşiţa aproape de ora 9:30. După o oră şi jumătate trecem prin Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m) şi coborâm în judeţul Hunedoara. De la Haţeg facem dreapta în direcţia Petroşani. La 19 km de la Haţeg ajungem în comuna Pui. Aici traversăm podul peste râul Bărbat şi cotim din nou spre dreapta. Vom urma cursul râului Bărbat până la obârşiile sale, dacă ne-o va permite starea drumului. Trecem prin localitatea Râu Bărbat şi în câteva minute oprim la Hobiţa, într-o intersecţie unde se termină asfaltul. Spre dreapta drumul urcă spre cabana Baleia, la ora actuală abandonată (14 km). Noi vom încerca drumul ce merge spre stânga, un drum forestier care şerpuieşte de-a lungul râului Bărbat, pe o distanţă de 24 km, până la Stâna din Râu.

    Drumul se apropie de apele râului Bărbat, aflat acum în stânga noastră. În dreapta atârnă deasupra drumului bucăţi de stâncă. Înaintăm încet pentru a nu avaria maşina. Din loc în loc apar pe drum bolovani ce trebuie ocoliţi. La un moment dat râul trece pe sub un pod pe partea dreaptă a drumului. Panta se accentuează, iar drumul se caţără pe coasta muntelui, îndepărtându-se de albia râului. Prăpastia este ameţitoare. Situaţia devine critică într-o curbă strânsă spre dreapta, unde puhoaiele au brăzdat drumul şi l-au umplut cu grohotiş şi bucăţi de lemne. Reuşim să trecem cu bine de acest obstacol şi continuăm să urcăm. 

    Ajungem într-un sector de drum îngust. Din stânga grohotişul alunecă de pe versant pe drum. În dreapta se cască prăpastia cu râul Bărbat. Iar mijlocul drumului este suficient de înalt, încât să-l agăţăm cu maşina. În aceste condiţii nivelăm mijlocul drumului şi cu multă atenţie depăşim şi acest hop. Ne apropiem din nou de râu, trecem peste un alt pod şi oprim. Un panou ne informează că vom intra în Parcul Naţional Retezat. Apele râului se mută iarăşi în stânga. Avem în faţa noastră o pantă abruptă pe care trebuie s-o răzbim. Ar mai fi cam 6 km până la Stâna din Râu. 

    În sfârşit, la ora 13:45 ieşim într-o poieniţă, unde sunt câteva panouri şi un pod din lemn peste râul Bărbat. Pentru a ajunge din comuna Pui până aici am avut nevoie de 2 ore. La câţiva metri mai sus se vede stâna. Pare pustie, dar nu neapărat abandonată. Vuietul apei cristaline este de-a dreptul asurzitor. De jur împrejur se întinde pădurea de molid. Tragem în piept cu nesaţ aerul răcoros şi parfumat de răşină. Aici vom campa până mâine, când avem de gând să escaladăm zonele înalte ale muntelui. Dar... încă este prea devreme pentru a trece la odihnă. Deliberăm şi hotărâm să mergem în recunoaştere. Capătul superior al văii largi este închis de un perete de stâncă impozant, Custura Păpuşii (2200 m). 

    Urcăm tiptil pe lângă stână pentru a nu stârni câinii. Se pare însă că nu e nimeni acasă. Nici măcar urme proaspete de oi nu se văd. Asta e bine. Ieşim într-o vale largă, înverzită, loc ideal de campare. Acum bariera de stâncă din faţa noastră ne pare şi mai grandioasă. În stânga valea e străjuită de vârful Custura (2457 m), iar în dreapta veghează deasupra văii vârful Păpuşa Mică (2376 m). Grandoarea peisajului ne lasă fără cuvinte. Într-o poieniţă mai joasă, în apropierea râului Bărbat, găsim un refugiu al Salvamontului. Clădirea arată bine, are un etaj şi este dotată cu uşă şi geamuri termopan. Este un adăpost bun pe vreme neprielnică. Sperăm doar că refugiul va fi menţinut şi în viitor în starea bună în care este acum. În apropiere vedem indicatoare turistice. Dacă travesăm apa, putem urca în sus la tăul Ţapului (2 ore) şi la Porţile Închise (cerc roşu), sau putem ajunge pe partea stângă a văii râului Barbat până la cabana Baleia (triunghi albastru). Dacă urcăm spre Custura Păpuşii (triunghi albastru), putem coborî apoi până la Poiana Pelegii. 

    Mai facem câţiva paşi în sus şi ne apropiem de albia râului. Apa vuieşte, semn că suntem în apropierea unor cascade. Într-devăr, privim în jos şi descoperim mai multe trepte peste care apa se aruncă cu zgomot. Deodată apa apare în calea noastră. Din stânga coboară spre noi în salturi înspumate volumul impresionant de apă al cascadei Ciumfu. O adevărată minune a naturii! Ca să putem vedea mai mult din această cădere de apă, ne descălţăm şi traversăm apa rece. Pe partea opusă urcăm puţin pe lângă şuvoiul de apă şi ne oprim într-un loc, unde apa se răsfiră peste o stâncă mare şi cade de la aproximativ 10 metri. Privim, fotografiem, privim... şi nu ne mai vine să plecăm! Până la urmă ne dezlipim cu greu de această monumentală cascadă, trecem din nou prin apă şi ne îndreptăm agale spre locul nostru de campare. Mai este destul până la apusul soarelui. Apar şi câţiva nori, dar sunt doar de decor. Ne aşezăm, ne relaxăm, ne gândim la ce am văzut şi facem planul pentru ziua de  mâine. 


**********

    Încă nu este nici ora 5 când începe să se crape de ziuă. Cerul este curat ca lacrima, dându-ne speranţe că vom putea urca pe piscurile ce depăşesc 2000 de metri. Nu ne lăsăm însă înşelaţi. Aici vremea se poate schimba foarte rapid. Este


dimineaţa zilei de joi, 23 iunie 2016 şi ne pregătim să descoperim câteva din nestematele Retezatului. Între timp trece pe lângă noi o maşină care presupunem că urcă spre valea de deasupra stânei. La ora 6:30 plecăm de la altitudinea de 1590 m, dotaţi cu câteva provizii şi rezerve serioase de apă. Mai întâi vom urca spre tăul Ţapului. În apropierea refugiului vedem maşina care ne-a depăşit, iar lângă ea un bărbat solitar care se echipează de drumeţie. Lăsăm în dreapta refugiul şi traversăm apa râului Bărbat pe un buştean. Marcajul triungi albastru, ce merge spre cabana Baleia, se desprinde spre dreapta. Noi însă începem să urcăm abrupt prin pădure, însoţiţi de marcajul cerc roşu, foarte vechi.

    După ce câştigăm ceva altitudine, poposim în dreptul unei deschizături, care ne lasă să admirăm cascada Ciumfu, situată pe partea opusă a văii. De data aceasta o vedem de la distanţă, ceea ce ne permite să observăm şi partea ei superioară. Un fir lung şi înspumat, ce saltă din stâncă în stâncă, la marginea pădurii de molid. De fapt, o salbă de cascade. Un spectacol matinal şi gratuit oferit de natură! La picioarele noastre se aude zgomotul unei ape. Aruncăm o privire în jos şi suntem încântaţi să descoperim o altă cascadă, formată din pârâul ce iese din tăul Ţapului. Poteca, flancată tot mai des de momâi, ne întoarce spre dreapta şi ne scoate într-o poieniţă, la marginea căreia se găseşte un adăpost rudimentar.

    Ieşim din pădure şi intrăm în zona jnepenilor. Acum cărarea ne conduce spre stânga (vest), tăind coasta muntelui. Valea din care am urcat se adânceşte tot mai mult. Perspectiva noastră se lărgeşte considerabil. Dincolo de vale se înşiră culmile estice ale Retezatului, începând de la apus cu vârful Custura (2457 m), continuând cu vârful Mării (2383 m), Ciumful Mare (2335 m), Ciumful Mic (2257 m), Gruniul Mare (2294 m), Gruniul Mic (2229 m), vârful Lazărului (2282 m) şi terminându-se la răsărit cu vârful Văcarea (2238 m). Fiecare vârf este definit clar de caracteristica sa specifică. Am putea spune că fiecare vârf are personalitatea sa.

    Ne strecurăm în linişte printre jnepeni. Dintr-o dată apare deasupra noastră o capră neagră, sărind din culcuşul ei. După primul moment de uimire (al nostru, dar şi al caprei negre), punem mâna pe aparate şi o fotografiem. Capra neagră nu se grăbeşte prea tare să dispară din raza noastră vizuală. Mai traversăm câteva pâlcuri de jnepeni şi ne oprim pe un prag glaciar, prin care se scurge apa venită din tăul Ţapului. Bănuim că deasupra noastră, în următoarea căldare glaciară, vom găsi tăul Ţapului. Atacăm panta abruptă, oprindu-ne din când în când. Într-un final ieşim la marginea căldării, pe un promontoriu, şi suntem la tăul Ţapului, la altitudinea de peste 2050 m. Sărim peste câţiva bolovani îngrămădiţi şi ne apropiem de apă. Suntem într-o minusculă pajiște, decorată din belşug cu rododendroni. 

    Lacul pare rupt din basme. În partea sa vestică are o insuliţă, iar apa are o tentă verzuie. Apropierea de apă este posibilă numai dinspre sud, de unde am venit şi noi. Deasupra lacului stau neclintite Porţile Închise, care închid orizontul spre miazănoapte. În stânga (vest) se înalţă vârful Ţapului (2370 m), iar în dreapta (est) stă de pază vârful Lacului (2319 m). În concluzie, tăul Ţapului este foarte bine izolat şi calea până la el, de oriunde ai veni, este lungă şi dificilă. Dar, răsplata pentru efort este pe măsură! Sub Porţile Închise se mai pot vedea petice de zăpadă. Din creastă şi până în apa lacului coboară câteva şanţuri, formate la topirea zăpezii. Luăm o pauză mai lungă, ne completăm resursele de energie, ne hidratăm şi ne întindem la soare. Contemplăm în liniştea profundă a muntelui lacul de samarald, în care se zbenguie în deplină libertate o puzderie de peştişori.

    Cam după o oră de reverie pe malul acestui minunat ochi de apă, ne urnim din loc pentru a urca la Porţile Închise. Cercetăm creasta cu privirea şi descoperim o mică deschizătură. Bănuim că acolo trebie să ajungem, pentru că altă ieşire în sus nu vedem. Ne ţinem tot după marcajul vechi (cerc roşu) şi sărim din piatră în piatră, în imensitatea grohotişului, fiind atenţi mai ales la glezne. Urcăm susţinut în semicerc. Profităm de opririle tot mai dese pentru a privi tăul de la înălţime. Tăul Ţapului ni se dezvăluie în toată splendoarea sa, cu insuliţa sa mirifică. Scăpăm de grohotiş şi începem să ne oprim pentru a fotografia delicata genţiană, care-şi face aici loc printre alte flori adaptate la aceste altitudini. 

    Până la urmă surmontăm şi ultima parte foarte abruptă şi ne oprim în Porţile Închise. Oricât de închise ar fi aceste porţi de stâncă, ele totuşi ne oferă o mică crăpătură, prin care putem privi în partea opusă. Este ca şi cum din dantura muntelui ar lipsi un dinte. Spre nord-vest distingem lacul Galeş, dincolo de o căldare imensă şi presărată cu pete de zăpadă, suspendat într-un prag glaciar. Am avut şansa de a-l admira şi de aproape, în vara anului 2015 (vezi articolul Trei zile în Retezat). În spatele lacului Galeş culmile coboară treptat, astfel că putem ajunge cu privirea până la Haţeg. Înspre sud-est, de unde tocmai am urcat, îşi etalează frumuseţea unică tăul Ţapului, având în fundal şirul de vârfuri dintre Văcarea şi Custura, aliniate dincolo de adânca vale râului Bărbat. Unde să ne uităm mai intâi?! Riscăm să ne sucim gâtul, privind când într-o parte, când în cealaltă! 

    Momentul de respiro şi admiraţie luând sfârşit, ne întoarcem spre stânga, urmărind de-acum marcajul bandă roşie, vechi şi el. Urcăm moderat până ieşim din Porţile Închise pe un platou larg. Este, de fapt, prelungirea superioară a vârfului Ţapului. Ne întâmpină un covor natural şi moale, format din iarbă grasă presărată cu floricele mărunte. Iar pe flori se plimbă în zbor o mulţime de fluturi coloraţi, cum numai natura ar fi putut să-i coloreze. Ne o oprim la o scurtă şedinţă foto. La nord de vârful Lacului tronează maiestuos vârful Mare (2463 m), în dreapta lacului Galeş. Acum se văd şi cele 3 ochiuri de apă care formează Zănoagele Galeşului, situate deasupra lacului Galeş. Traseul bandă roşie, aplicat pe câteva jaloane metalice vechi, se îndreaptă spre vârful Păpuşa Mare (2508 m). Noi ne apropiem de marginea opusă a platoului şi avem norocul să ne oprim privirea în tăul Adânc. Este un lac cu nuanţe azurii, deloc adânc, în formă de porumbel. O altă bijuterie a acestui spaţiu montan unic. Deasupra tăului se înalţă uriaşul Păpuşa Mare. Povârnişul lui este împodobit cu pete de zăpadă. 

    Nu putem coborî pe la vârful Ţapului. Suntem nevoiţi să ocolim întregul circ glaciar în care zace tăul Adânc şi să trecem peste Păpuşa Mare. Păi, de ce nu?! Timp avem, forţe mai avem şi în mod sigur Retezatul ne va mai dezvălui câte ceva din tainele sale. Ne înscriem în traseu şi începem să ne rotim în jurul căldării glaciare. În timp ce ne oprim la un petic de zăpadă pentru a ne răcori, o capră neagră vine dinspre lacul Galeş, se opreşte puţin surprinsă de prezenţa noastră şi începe să coboare spre tăul Adânc. În câteva minute o zărim pe un petic de zăpadă, în apropierea tăului. Are antrenament, nu glumă! Nu putem să ne punem cu ea. Ajungem din nou într-un loc privilegiat, de unde ni se deschide priveliştea spre Valea Rea, spre nord-vest. Valea este flancată în dreapta de vârful Valea Rea (2311 m), în stânga de vârful Pietrele (2270 m) şi e plină de ochiuri de apă mai mari şi mai mici. În depărtare, tot spre nord-vest, îşi ridică falnic capul vârful singuratic Retezat (2482 m). 

    Dar cum vom merge mai departe?! Frânghie nu avem la noi. Trebuie să ne căţărăm pe stâncă. Ne ajută totuşi un cablu fixat aici. Cablul are câteva noduri pentru o priză mai bună. Doar că tocmai la noduri cablul este puţin deşirat şi cum punem mâna pe el, simţim că ne înţeapă ceva. Sunt fire de sârmă care se înfig ca nişte ace. Deci... atenţie! Pe măsură ce avansăm, ni se dezvăluie treptat Colţii Pelegii. Suntem pe ultimii metri de ascensiune ce ne conduc spre vârful Păpuşa Mare (2508 m). Şi... iată-ne în vârf. Vârful este doar cu un metru mai scund decât deţinătorul recordului de înălţime din munţii Retezat, vârful Peleaga (2509 m). Legătura dintre cele două surori se face prin Şaua Pelegii. Ascensiunea pe vârful Păpuşa Mare ni s-a părut ceva mai dificilă decât cea spre vârful Peleaga (vezi articolul Din nou pe Retezat, după 10 ani). 

    Avem de aici o panoramă cuprinzătoare. Vizavi, spre apus, se înalţă vârful Peleaga, pe care se poate ajunge prin Şaua Pelegii. Tot la apus, dar mult mai departe, tronează solitar vârful Retezat. La nord avem vedere spre Valea Rea. La răsărit privirea ne zboară departe, până în valea râului Bărbat. Spre miazăzi se deschide valea Pelegii, imensă, adâncă şi verde, lărgindu-se mereu pe măsură ce coboară spre Poiana Pelegii. Sub Şaua Pelegii, între cele două vârfuri, sclipeşte lacul Peleaga (tăul Ghimpele), de unde se scurge un fir de apă ce brăzdează întreaga vale. Ne atrage atenţia un huruit îndepărtat. Privim spre cer şi observăm că înspre sud, în munţii Godeanu, cerul s-a înnegrit de-a binelea. Vom căuta să coborâm din vârf cât mai repede, deoarece n-am vrea să fim surprinşi de furtună tocmai aici. Cerul se întunecă până spre vârful Custura. Noi încă suntem în bătaia soarelui, dar nu se ştie până când. 

    În aceste condiţii începem coborârea pe poteca marcată cu cruce galbenă. Dacă până în vârf am urmat direcţia sud-vest, acum ne reorientăm spre sud-est. Dar nu putem coborâm aşa de repede precum am vrea. Terenul este foarte abrupt. Tunetele nu se mai aud, dar încep să plutească spre noi vălătuci de ceaţă, care avansează pe valea Pelegii în sus. Printre ceţuri reuşim să vedem şi lacul Peleguţa, situat la sud de lacul Peleaga, dar nu în vale, ci pe o terasă mai ridicată. Se pare că am scăpat de furtună ca prin urechile acului. Iar ceaţa care se plimbă în jurul nostru, nu face decât să ne ajute în realizarea unor cadre foto de efect. 

    Ajunşi în scobitura dintre Păpuşa Mare şi Păpuşa Mică, mai aruncăm o privire spre tăul Adânc. De aici va trebui să urcăm din nou. Din fericire, cărarea nu ne suie chiar în vârf, ci îl ocoleşte prin dreapta (vest). Începem să coborâm spre Custura Păpuşii şi ne facem timp să admirăm şi valea Pelegii, prin care se plimbă ceaţa. Vârfurile Peleaga şi Păpuşa Mică se ascund pentru câteva clipe sub voalul ceţii. În depărtare apare prin perdeaua zdrenţuită a norilor vitezomani şaua Plaiul Mic, o pată de verdeaţă. În spatele ei întrezărim şi Piatra Iorgovanului (2014 m) din Retezatul Mic. Splendid! 

    Suntem pe Custura Păpuşii. Dar... ce se întâmplă?! În valea râului Bărbat cerul parcă se răfuieşte cu pământul. E furtună acolo. Şi tot mai avem de urcat ceva. Parcă încep să ne cedeze motoarele la urcuş! Trebuie să urcăm în direcţia vârfului Custura şi apoi vom prinde poteca ce ne coboară la stânga spre Stâna din Râu. La coborâre parcă ne cedează direcţia şi frânele! Coborâm mai multe trepte glaciare şi ajungem la jnepeni. Din tăul Adânc, pe care nu-l mai vedem, iese un şuvoi de apă care se grăbeşte la vale, la întâlnirea cu apa Ciumfului şi cu cea venită din tăul Ţapului, pentru a da naştere râului Bărbat. 

    Oricât de obosiţi am fi, nu putem trece nepăsători pe lângă apele săltăreţe ale Ciumfului. Ne apropiem de cursul apei pentru a vedea de aproape şi partea superioară a cascadei. Într-adevăr, o cădere de apă maiestuoasă şi grandioasă! O adevărată încântare şi răcorire. În final, coborâm pe lângă firul apei, până la locul unde ieri am traversat-o desculţi. De data aceasta nu ne mai descăţăm, dar nici nu trecem cu bocancii direct prin apă. Plasăm în apă câţiva bolovani pe care să putem păşi. Trecem cu succes, fără să ne mai udăm. De aici nu ne mai trebuie mai mult de o jumătate de oră ca să ajungem la locul nostru de campare. 

    Am făcut un circuit destul de lung şi solicitant. Dar lucrurile frumoase nu sunt uşor de atins. Stâna din Râu este un colţ de rai izolat şi poate că de aceea şi curat. Am admirat câteva din ochiurile de apă ale Retezatului, am ocolit pe creste circul glaciar al tăului Adânc şi am depăşit o diferenţă de nivel de 900 m. Ne-am revigorat cu şuvoaiele de apă reci, cristaline şi generatoare de viaţă ale muntelui. Ne-am mai putea numi oare oameni, dacă n-am încerca să căutăm mereu provocări noi prin care să ne depăşim limitele? Uneori ni se pare că suntem la capătul puterilor. Însă cineva veghează neîncetat deasupra noastră şi ne dă o mână de ajutor şi un impuls exact atunci când avem nevoie de ele. Oamenii sunt singurele fiinţe înzestrate cu libertate. Trebuie numai să înveţe ce să facă cu această libertate. Atunci când cutreierăm înălţimile munţilor ne dăm seama cât de mici suntem noi, oamenii, dar în acelaşi timp, ni se descătuşează simţul libertăţii şi conştientizăm în noi mai bine acest dar nepreţuit. 



                    www.wix.com/mcdv1504/photography

                                                                                                                                22-23 iunie 2016
                                                                                                              Cosmina- Daniela-Vlasta M.

 

Un comentariu:

  1. Retezatul e prea frumos ca sa-i acorzi doar o zi,doua....Incearca sa-l vezi pe indelete,nu din fuga.Eu imi petrec 2-3 saptamani in fiecare vara acolo,si abia ma desprind sa plec

    RăspundețiȘtergere