sâmbătă, 1 octombrie 2016

Cătunele din munţii Cernei - Hamlets in the mountains Cernei

Aparate Foto

 

Cătunele din munţii Cernei 

Hamlets in the mountains Cernei



   Ne aflăm aproape de sfârşitul lunii august şi plănuim o incursiune în câteva cătune pitite prin munţii Cernei. Plecăm la drum din Reşiţa în dimineaţa zilei de vineri, 26 august 2016. La Caransebeş ieşim la şoseaua E 70 (DN 6) şi ne îndreptăm spre sud (Orşova). După comuna Armeniş şoseaua este înghesuită din partea dreaptă de munţii Semenic, iar din stânga de albia râului Timiş. Imediat după ieşirea din strânsoare şi traversarea podului peste Timiş virăm la stânga (DJ 608). Drumul ne conduce prin satul Rusca şi prin valea Pârâului Rece (Hideg), după care începem să urcăm cu imaginea lacului de acumulare în stânga noastră. În spatele lacului prind contur vârfurile munţilor Ţarcu.

    Odată ajunşi în şaua Furca Obiţii (830 m), începem să coborâm spre centrul comunei Cornereva, traversând localităţile Obiţa, Arsuri, Gruni şi Pogara de Sus. Casele apărute deja în şa fac parte din cătunul Obiţa, una din cele 40 de localităţi ce aparţin de comuna Cornereva. În dreapta se întinde Culmea Cănicei (Cornereva), în timp ce în stânga se ridică abrupt vârful Cozia (vezi articolul Vârful Cozia în luna florilor).

    În centrul comunei Cornereva facem o scurtă oprire. În stânga se desprinde un drum care face legătura cu mai multe cătune (Dolina, Zănogi, Zmogotin, Sub Crâng, Camena, Sub Plai, Studena, Topla, Zoina). Prin aceste localităţi am cutreierat puţin chiar la sfârşitul anului trecut (vezi articolul O zi de iarnă la Cornereva). Acum vom merge pe drumul judeţean ce străbate comuna şi coboară spre Plugova. Străbatem localitatea Pogara şi după circa 4 km deviem spre stânga şi intrăm în satul Bogâltin. 

    Satul, cândva o comună de sine stătătoare, aparţine acum şi el de Cornereva. Aici înfiripăm o discuţie cu un tractorist şi întrebăm dacă am putea ajune cu maşina în cătunul Poiana Lungă. Săteanul ne spune că e un drum dificil pentru o maşină de oraş. Sunt şi câteva pante abrupte. GPS-ul nostru indică 8 km de la Bogâltin până la Poiana Lungă. Când vede că suntem hotărâţi să urcăm spre Poiana Lungă, omul ne face loc să trecem şi se oferă să ne ajute cu tractorul, dacă va fi cazul, după ce ne va ajunge din urmă. 

    Cotim spre dreapta strecurându-ne printre câteva gospodării şi ne angajăm pe un povârniş abrupt spre cătunul Cracu Teiului. Pe măsură ce urcăm, privirile ne sunt atrase de priveliştea din jurul nostru. Abia acum ne dăm seama de imensitatea văii prin care am coborât din şaua Furca Obiţii. Ajungem la o intersecţie de drumuri de unde mergem spre stânga. Urcuşul se mai domoleşte, dar drumul devine presărat cu bolovani parţial îngropaţi în pământ. Înaintăm încet şi cu mare grijă. În stânga se înalţă muntele, iar în dreapta se adânceşte valea. Un tractor cu semiremorca încărcată cu lemne ne aşteaptă la următoarea curbă, unde drumul se mai lărgeşte. Oamenii cu tractorul, trei la număr, ne confirmă că suntem aproape de Poiana Lungă. Noi am vrea să ajungem la gospodăria unde am înnoptat cu trei ani în urmă, când am urcat din valea Cernei pe la cascada Vânturătoarea (vezi articolul La poalele vârfului Arjana). 

    Mai mergem o bucată de drum, după care ne oprim. Considerăm că de aici încolo ar fi mai bine să mergem pe jos. Deocamdată ne aşezăm şi ne refacem forţele vlăguite de căldură şi de configuraţia drumului. Linişte deplină, aer curat şi peisaj minunat! Ne adâncim în visare cu ochii deschişi. După ora 17 pornim la pas să găsim casa gospodarilor ospitalieri la care am rămas cândva peste noapte. După circa 1 km ne intersectăm cu un drum pietruit care face aici o cotitură de 90 de grade. Ieşim spre dreapta şi coborâm pe acest drum. Curând însă abandonăm drumul şi deviem spre stânga, tăind dealul înierbat în diagonală. 

    În faţă ne apare vârful Arjana (1.512 m) cu care debutează şirul vârfurilor din munţii Cernei. În apropiere se vede o clădire. Se apropie doi ţărani, însoţiţi de un câine. Şi cum pe-aici toţi se cunosc, aceştia îi cunosc pe oamenii pe care-i căutăm. Clădirea ce se vede este chiar grajdul de la gospodăria lor. Casa este ceva mai la vale. 

    În faţa casei gazda bate coasa. Am nimerit-o! Suntem luaţi în primire de doi câini. Omul este vorbăreţ. Încetul cu încetul îşi aminteşte de noi. Au trecut 3 ani. Soţia lui ne recunoaşte din prima, întâmpinându-ne cu cuvintele: „Ne-aţi găsit!” Stăm pe băncuţă şi discutăm cu gospodarii, veniţi încoace din Valea Bolvaşniţa. Îşi petrec aici toată vara, alături de animalele şi păsările de casă. Aflăm că au trecut pe aici şi în acest an câţiva turişti autohtoni, precum şi un grup mai mare de turişti străini.

    Suntem serviţi cu un pahar de bere. Parcă este cea mai bună bere din lume! Drumul spre Dobraia şi chiar spre Prisacina s-a pietruit. De asemenea, s-a vehiculat pe aici ideea de a continua acest drum până în valea Cernei. La drept vorbind, ni se pare mai degrabă o fabulaţie electorală, legată de alegeile locale din această primăvară. Gazda noastră ne informează că drumul ce coboară spre Valea Bolvaşniţa este mai bun decât cel pe care am venit noi de la Bogâltin. 

    Nu vrem să abuzăm de bunătatea şi ospitalitatea acestor oameni. Ne luăm rămas bun şi promitem să-i mai căutăm când vom ajunge în zonă. Parcurgem cei 1,8 km până la maşină şi între timp analizăm configuraţia drumului. Dacă drumul a fost pietruit până la Prisacina, atunci ar fi o oportunitate pentru noi să aungem până acolo. Dar pentru ziua de azi ne ajunge. Încă avem circa o oră de lumină naturală. Vom campa lângă bisericuţa din Dobraia. Ne strecurăm încetişor pe bucata de drum mai dificil şi îngust şi reuşim să ieşim la drumul pietruit ce urcă din Valea Bolvaşniţa. De aici mergem spre stânga, trecem pe lângă două gospodării, coborâm în valea pârâului Bedina şi urcăm spre biserica din Dobraia. Un loc ideal de popas, la peste 900 m altitudine. După câteva fotografii făcute pe semiîntuneric, plonjăm în lumea viselor. 

  
 **********

    Odată cu ivirea zorilor suntem şi noi în picioare. Cum am putea să mai dormim într-o zi aşa de frumoasă, înconjuraţi de atâtea minuni naturale?! Este sâmbătă, 27 august 2016. În spatele munţilor Mehedinţi, ce se ridică dincolo de valea Cernei, 


cerul începe să se coloreze. Culorile devin tot mai intense. Tonurile de culoare se schimbă rapid pe măsură ce soarele se apropie de răsărit: mov, galben, portocaliu, roşu. Lămpile solare din micul cimitir se sting, lăsând loc luminii naturale a soarelui. Trei câini jucăuşi aleargă prin preajmă, învioraţi de răcoarea dimineţii. Discul solar apărut pe cer luminează razant faţa somnoroasă a vârfului Arjana.

    După şedinţa foto de la răsăritul soarelui pornim spre cătunul Prisacina. Drumul îngust ne coboară prin pădure. Imediat apare pe stânga clădirea şcolii din Dobraia, singuratică şi izolată. Apoi urcăm din nou spre înălţimi. Priveliştea ne încântă sufletul. Deschidem o poartă de lemn şi începem să coborâm spre Prisacina. La ieşirea din pădure ne întâmpină o coborâre foarte abruptă.

    Oprim să căutăm cu privirea casele pierdute în vale, mascate de vegetaţie. Nu sunt prea multe. În partea opusă se înalţă stânci falnice. Coborâm până la primele case şi mai trecem printr-o poartă, pe care o deschidem şi închidem în urma noastră. De la biserica din Dobraia am făcut până aici 2,5 km. În grădina unei gospodării paşte liniştit un cal alb. 

    Înapoi spre Dobraia. Urcăm pe povârnişul extrem de abrupt. Bineînţeles, doar cu viteza întâi. După ce depăşim clădirea şcolii din Dobraia, oprim lângă un corn, crescut sub drum, pentru a gusta din fructele delicioase ce au început să se înmoaie. Deasupra drumului stau înşirate 11 căpiţe de fân, hrana de nelipsit a vitelor pentru perioada hibernală. Creşterea animalelor reprezintă pentru oamenii din aceste cătune mijlocul principal de supravieţuire. 

    Poposim lângă bisericuţa din Dobraia şi trecem la micul dejun. De jos, pe cărarea marcată ce urcă din valea Cernei din dreptul pensiunii Dumbrava, la limita judeţelor Mehedinţi şi Caraş-Severin, apar câteva vite urmate de un ţăran. Suntem bucuroşi să mai discutăm cu un om de-al locului. Din cauza urşilor, vitele nu le poate lăsa afară peste noapte.

    Aerul este curat, peisajul este mirific, dar condiţiile de trai sunt aspre. Nu toţii oamenii de-aici coboară la toamnă mai jos, spre o climă mai blândă, pentru că pur şi simplu aici e casa lor şi alta mai jos nu au! Iarna trebuie să fie aprovizionaţi, pentru că zăpada este mare, drumurile nu le deszăpezeşte nimeni, magazine nu există, iar jos n-au cum să ajungă în asemenea condiţii.

    La ora 11 pornim înapoi spre Poiana Lungă. Nu putem zăbovi mai mult timp, deoarece mâine ne aşteaptă un alt drum. Într-o zonă ceva mai lărgită, unde un drum secundar urcă până la o casă, ne întâlnim cu 2 maşini de teren. În urma lor un bătrânel cu grebla pe umăr merge agale să adune fânul. Ca toţi oamenii pe care i-am întâlnit aici, bătrânelul este simplu, deschis şi dispus imediat să sară în ajutor, parcă neatins de microbul vicleniei şi al făţărniciei ce bântuie „societatea civilizată a oraşelor”. Din Poiana Lungă începem să coborâm spre Valea Bolvaşniţa. 

    Avem din nou în drum 2 porţi de lemn pe care le deschidem şi închidem după noi. Rostul lor este să ţină vitele într-o anumită zonă, pentru a nu rătăci şi pentru a le proteja cât de cât de animalele sălbatice. Drumul este ceva mai bun decât cel spre Bogâltin, dar nu putem să-l lăudăm nici pe acesta. Chiar dacă la intrare în localitatea Valea Bolvaşniţa apare asfaltul, casele de aici este invadate de praf. Jumătate din asfalt este distrus, probabil de la ceva lucrări de sistematizare. E o veche meteahnă românească: după ce se termină o lucrare (dacă se termină!), nu se face curăţenie şi nu se pune totul la loc, aşa cum a fost înainte! 

    După o oră şi jumătate şi 18 km parcurşi de la bisericuţa din Dobraia, ne intersectăm cu drumul european E 70 şi virăm la dreapta, spre Caransebeş. De la Plugova urcăm peste dealul Ciregău (320 m), iar după localitatea Cornea cotim spre dreapta, chiar lângă o staţie de alimentare. Încă nu ne grăbim spre acasă. Ne îndreptăm spre satul Cănicea (vezi articolul Cănicea – satul de sub culme) cu intenţia de a urca şi pe Culmea Cănicei. De la ieşirea din sat drumul pietruit taie dealul în diagonală şi execută o primă curbă strânsă spre stânga. Imaginea din vale începe să se lărgească. Intrăm în pădure şi urmăm serpentinele care se înteţesc. La ieşirea din pădure ultima parte a drumului devine bolovănoasă şi ceva mai dificilă. 

    Suntem aproape de culme. La baza unei stânci se ascunde o stână. Ne plimbăm privirea prin vale. La nord (dreapta) drumul de centură al localităţii Domaşnea urcă spre pasul Poarta Orientală sau pasul Domaşnea (535 m), cumpăna de ape dintre Timiş şi Cerna. Chiar sub culme vedem casele din Cănicea, iar puţin mai departe observăm configuraţia localităţii Domaşnea. Dincolo de drumul european desluşim de la nord spre sud localităţile Luncaviţa, Verendin şi Mehadica, odihnindu-se la poalele munţilor Semenic. 

    Mai urcăm puţin spre culme pentru a arunca o privire şi spre partea estică a muntelui. Am ajuns la altitudinea de 1200 m. În vale desluşim centrul comunei Cornereva. Panorama se întinde de la pasul Furca Obiţii (în nord) până spre localitatea Plugova (în sud). Se vede clar şi satul Bogâltin, precum şi drumul pe care am urcat ieri ca să ajugem la Poiana Lungă. Dincolo de valea adâncă tronează vârfurile munţilor Cernei, în ordine crescătoare, de la sud-vest spre nord-est. 

    E vremea să coborâm. Cei 10 km până la intersecţia cu drumul european îi parcurgem în circa 30 de minute. Din pasul Poarta Orientală coborâm spre Teregova, unde ne întâlnim din nou cu râul Timiş, iar de la Caransebeş drumul ne duce direct spre Reşiţa. Am revăzut cu plăcere câteva din cătunele comunei Cornereva (Poiana Lungă, Dobraia). Cătunul Prisacina l-am vizitat pentru prima dată. Au mai rămas însă multe cătune care aşteaptă să fie descoperite. Sunt aici şi oameni care duc o viaţă aspră, însă nu se plâng de nimic. Dar aceasta nu înseamnă că autorităţile ar trebui să-i ignore şi să-i caute numai atunci când au nevoie de votul lor! 


                     www.wix.com/mcdv1504/photography

                                                                                                                             26-27 august 2016
                                                                                                              Cosmina- Daniela-Vlasta M.
 

6 comentarii:

  1. Am vãzut din nou locuri de care am auzit cu 26 de ani în urmã.Am fost în zona munților Semenic-Lacul Buhui și împrejurimile lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare bine dacă am reușit să trezesc amintiri plăcute legate de aceste locuri.

      Ștergere
  2. Am vãzut din nou locuri de care am auzit cu 26 de ani în urmã.Am fost în zona munților Semenic-Lacul Buhui și împrejurimile lui.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Cosmina , numele meu este Costy si eu sunt tot din Resita , vreau sa te felicit pentru Blogul acesta minunat sunt multe trase pe care am fost si eu, dar sunt cateva pe care am pus ochii, mar ajuta daca am putea vb pe Facebook daca ai in legatura cu cateva trasee binenteles daca se poate , numele meu este ( costel gica ) poza de profil este cu mine pe vf Negoiu .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri! Nu am cont de Facebook. Daca vrei detalii despre traseele descrise in blog, atunci poti sa-mi scrii aici sau pe adresa mcdv1504@gmail.com.

      Ștergere
  4. Buna Cosmina , numele meu este Costy si eu sunt tot din Resita , vreau sa te felicit pentru Blogul acesta minunat sunt multe trase pe care am fost si eu, dar sunt cateva pe care am pus ochii, mar ajuta daca am putea vb pe Facebook daca ai in legatura cu cateva trasee binenteles daca se poate , numele meu este ( costel gica ) poza de profil este cu mine pe vf Negoiu .

    RăspundețiȘtergere