joi, 17 mai 2018

Drumul montan uitat şi redescoperit, Transvâlcan - The forgotten and rediscovered mountain road, Transvâlcan

Aparate Foto

 

Drumul montan uitat și redescoperit, Transvâlcan

The forgotten and rediscovered mountain road, Transvâlcan


   
Azi, vineri, 4 mai 2018, într-o zi însorită de primăvară, plecăm spre valea Jiului. Zona menţionată a fost cândva renumită pentru minele de unde se extrăgea cărbune. Astăzi industria extractivă din depresiunea Petroşani aproape a dispărut. În schimb, zona este tot mai atractivă pentru iubitorii naturii. De jur împrejur valea este flancată de culmi semeţe: la vest se ridică muntele Tulişa (aparţinând „regatului natural” al Retezatului), la sud-vest se întind munţii Vâlcan, la nord-est  valea este închisă de munţii Şureanu, iar la sud-est orizontul este ocupat de masivul Parâng. Centrul acestei zone este municipiul Petroşani.


   Vom încerca să traversăm cu maşina munţii Vâlcan, de la nord spre sud. Aceşti munţi sunt cumva umbriţi de vecinii lor mai faimoşi şi sunt trecuţi uşor cu vederea. Drumul pe  care ne angajăm este considerat un drum istoric, dar el are şi un mare potenţial turistic. Urmăm prin Petroşani şoseaua E 79 (DN 66) spre sud până la ieşirea din municipiu. Din Aninoasa virăm la dreapta pe DN 66A în direcţia localităţilor Vulcan, Lupeni şi Uricani.


    Şoseaua DN 66A care începe aici se întinde până aproape de Băile Herculane. Este un drum care traversează locuri frumoase, trece prin pasul Jiu – Cerna, dar este foarte dificil, aproape impracticabil, din amonte de Câmpu lui Neag (de la limita judeţelor Hunedoara şi Gorj) şi până la Cerna Sat, în aval de barajul Valea lui Iovan. În luna iunie a anului 2015 am reuşit să străbatem sectorul de drum dintre Izbucul Cernei şi Câmpu lui Neag (vezi articolul Cum am ajuns la Izbucul Cernei).


    Din localitatea Vulcan ne luăm după indicatorul care ne îndrumă spre stânga. Intrăm pe drumul DJ 664 şi începem să urcăm spre staţiunea Pasul Vâlcan. Porţiunea aceasta de drum (circa 4 km) a fost asfaltată în 2014. În 2012 a fost dată în folosinţă şi o telegondolă care face legătura între localitatea Vulcan şi staţiunea Pasul Vulcan. Drumul ne conduce prin pădure în serpentine tot mai dese. Motorul maşinii geme din greu din cauza căldurii şi a pantei accentuate (21%). Pe alocuri înaintăm foarte încet. Cabinele telegondolei atârnă nemişcate pe cablu.


    În recenta staţiune Pasul Vâlcan, cea mai tânără din zonă, facem un scurt popas. De la altitudinea de 1.300 de metri aruncăm o privire în vale, unde sunt înşirate fostele aşezări miniere de pe valea Jiului de Vest: Vulcan, Aninoasa, Lupeni, Uricani. Pe partea opusă a văii contemplăm înălţimile Retezatului Mic. În staţiune se pot practica sporturile de iarnă, turiştii având la dispoziţie pârtii de schi. Există un plan pentru crearea unui domeniu schiabil care să includă staţiunea Pasul Vulcan şi staţiunea Straja, cea din urmă fiind mult mai dezvoltată. Cele două staţiuni ar fi unite prin pârtii de schi. Să vedem însă când se va realiza acest plan! Tot aici se află o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul, care conform unei legende ar fi trecut pe aici.


   În efortul de promovare turistică a zonei, autorităţile locale consideră că pe aici s-ar fi aflat „Castelul din Carpaţi”, despre care a scris cunoscutul scriitor Jules Verne, şi plănuiesc să ridice un astfel de castel. Dar... în localitatea Suseni (jud. Hunedoara), în vecinătatea drumului ce urcă spre staţiunea Râuşor din munţii Retezat, se găsesc ruinele unui castel considerat a fi tot castelul despre care a scris J. Verne! (vezi articolul Barajul Gura Apelor - locul unde se îmbină munţii Ţarcu, Godeanu şi Retezat). Concluzia: să nu ne lăsăm duşi de val prea uşor şi să facem distincţia între legendă şi adevăr, între ficţiune şi realitate.


    Din staţiunea pasul Vâlcan urcăm mai departe pe drumul asfaltat în vara anului 2017. Drumul este îngust, abrupt şi nu după mult timp ieşim în golul alpin. Coborâm într-o şa şi atacăm urcuşul final spre pasul Vâlcan. Aici oprim pe un platou larg, în stânga drumului, unde este amplasată o cruce încadrată de 4 busturi (regele Ferdinand I şi 3 ofiţeri români care au luptat în Primul Război Mondial). Unul dintre ofițeri, Gheorghe Tătărescu, a ajuns chiar prim-ministrul României.


    De fapt, drumul pe care ne deplasăm este denumit „Drumul Neamţului”, deoarece aici s-au dat lupte între trupele române şi cele austro-ungare în Primul Război Mondial. Suntem în pasul Vâlcan, la altitudinea de 1.621 m, unde se întâlnesc judeţele Hunedoara şi Gorj. Din staţiunea Pasul Vâlcan până aici am parcurs 4,5 km. Pădurea a rămas sub noi.


    Pe partea opusă a drumului 3 turişti se pozează alături de un tun. În apropiere se mai văd urmele tranşeelor din Primul Război Mondial. Dar este aici şi o tranşee „fabricată” recent de dragul turiştilor, flancată de saci cu nisip şi sârmă ghimpată. Nu pare însă că acest „artefact” s-ar încadra prea bine în peisaj! Puţin mai încolo se găsesc 2 toalete, una în picioare şi una culcată la pământ. E bine că s-a gândit cineva şi la aşa ceva. Linia de curent de înaltă tensiune, care vine din valea Jiului spre Târgu Jiu, se îndepărtează de drum şi se afundă în vale.


    La nord atrage privirile vârful Straja (1.868 m), ornamentat încă cu câteva petice de zăpadă. Nu este însă cel mai înalt vârf al munţilor Vâlcan. Recordul de înălţime al acestor munţi îl deţine vârful Oslea (1.946 m), situat la extremitatea vestică a masivului. La est culmile împădurite coboară abrupt spre Defileul Jiului, iar în partea de sud se deschide orizontul spre Oltenia nordică. Panorama este copleşitoare. Cei 3 turişti pornesc înapoi spre Vulcan. Noi ne aşezăm pentru o scurtă gustare.


    Ce vom face mai departe? În nici un caz nu ne vom întoarce la Vulcan. Ne vom continua deplasarea, pătrunzând în judeţul Gorj. De aici mai departe vom tot coborî. Drumul devine pietruit. Coborâm încet şi cu grijă ca să nu prindem de pietrele mai mari şi ascuţite cu care este presărat drumul. Panglica drumului urmăreşte creasta muntelui. Din loc în loc traseul este condimentat cu câte un viraj strâns. Frânele sunt solicitate la maxim.


    Ne apropiem de liziera pădurii de fag. Din stânga, la orizont, ne zâmbeşte masivul Parâng, împodobit cu câteva dâre albe de nea. Executăm un viraj la dreapta şi jos, pe unde trece şi drumul nostru, apare o clădire înconjurată de câţiva brazi şi un platou verde şi îmbietor. Dar, până să ajungem acolo, trebuie să trecem de câteva viraje foarte strânse, abrupte, chiar extreme. Este cea mai dificilă porţiune a acestui drum. Ajungem cu bine pe frumosul platou. Clădirea din stânga drumului este Casa Buliga, un punct de reper important în zonă, care serveşte ca adăpost pentru electricienii care întreţin linia de curent electric de înaltă tensiune.


    Un indicator turistic amplasat pe marginea drumului indică la stânga direcția spre valea Hărăborului și Schela. Drumul pe care ne deplasăm mai este cunoscut şi sub denumirea de „Drumul lui Traian”, pentru că ar fi fost construit în acel timp. Drumul DJ 664 se suprapune însă cu „Drumul lui Traian” doar parţial.


    După o scurtă pauză, în care ne tragem răsuflarea şi ne odihnim piciorul lipit de pedala de frână, ne continuăm aventura pe un drum deja mai accesibil. Adică de aici încolo drumul devine mai larg, iar pietrele mari şi ascuţite dispar. Răsufăm uşuraţi. Dar încă n-am ajuns la şes sau la vreo aşezare umană.


   În vale apar casele grupate și peisajul este de basm, deoarece perdeaua de soare ne mângâie privirea puțin debusolată. Ne angajăm în coborâre spre localitatea Schela, în timp ce de pe marginea drumului, pitită după un bolovan, ne ţine sub observaţie o vulpe.


    Surpriză! La intrare în Schela drumul devine asfaltat. Din pasul Vâlcan până aici am parcurs 16,5 km. Trecem prin localităţile Schela, Arsuri, iar la Sâmbotin ne atrage atenţia un ochi de apă situat în dreapta şoselei. Coborâm de pe şosea şi ajungem pe malul unui lac. Este lacul mare de la Sâmbotin. Câţiva pescari pasionaţi îşi încearcă norocul. Ne dăm seama că aici este locul de recreere al celor din oraşul Bumbeşti Jiu.


    De pe malul opus al lacului privirea ne este atrasă de înălţimile Parângului. În imediata vecinătate mai descoperim două lacuri mai mici. Pe unul din ele o răţuşcă face scufundări. De fapt, suntem aproape de malul drept al râului Jiu. Pe malul opus al Jiului mai sunt câteva ochiuri de apă. Toate sunt lacuri naturale.


    Suntem din nou pe şosea şi în câteva minute traversăm podul peste râul Jiu. Un pod frumos meşteşugit, vechi, dar cam deşirat. Probabil că ar avea nevoie de reparaţii. Ajungem la locul unde şoseaua se intersectează cu calea ferată şi aşteptăm câteva clipe trecerea unui tren de călători. Două vagoane trage după ea locomotiva care se îndreaptă spre Petroşani.


    Intrăm în Bumbeşti Jiu. Virăm la stânga pentru a ne înscrie pe şoseaua E 79 (DN 66), care ne va conduce spre Petroşani. Urcăm prin Defileul Jiului, pentru a doua oară în acest an. Prima oară în acest an am făcut-o în luna ianuarie ( vezi articolul Rânca, staţiune turistică în munţii Parâng). La Haţeg ajungem deja pe întuneric. În jurul orei 23 suntem acasă.
 

    În concluzie, ne-am bucurat de o zi frumoasă de primăvară. Drumul pe care am mers ne-a dezvăluit tainele ascunse ale crestei estice a munţilor Vâlcan. O zonă încă liniştită, neatinsă de turismul în masă. În realitate, drumul a fost amenajat pentru trăsuri şi căruţe abia la începutul sec. al XVIII-lea. După ce s-a finalizat şoseaua din Defileul Jiului (1870-1890), drumul ce străbate pasul Vâlcan a fost abandonat.


    Să vedem ce se va realiza din planurile autorităţilor locale referitoare la dezvoltarea staţiunii Pasul Vâlcan. De asemenea, aşteptăm începerea lucrărilor de modernizare a drumului din Schela spre pasul Vâlcan, pe partea judeţului Gorj. De la ieşire din Vulcan până la intrare în Schela am parcurs 25 de km. Este o alternativă turistică bună la mai renumitele şosele Transfăgărăşan şi Transalpina. Pe deasupra, acest drum mai are şi cel puţin 2 conotaţii istorice („Drumul Neamţului” şi „Drumul lui Traian”), dacă nu cumva 3 (Mihai Viteazul), care fac din el o rută de excepţie pentru iubitorii de natură şi... de istorie.



                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                                     4 mai 2018                                                                                                                                              Cosmina-Daniela-Vlasta M.



Un comentariu:

  1. Multumesc Cosmina chiar eram interesat de acest traseu in urma lecturii Castelul din Carpati de Jules Gabriel Verne.

    RăspundețiȘtergere