miercuri, 10 aprilie 2013

Pradisul alb dintre Bucegi şi Piatra Craiului - The white paradise between Bucegi and Piatra Craiului


Paradisul alb dintre Bucegi şi Piatra Craiului

The white paradise between Bucegi and Piatra Craiului


  
    După aproximativ un an de tatonări şi cercetări pe internet, ne-am înscris, în sfârşit, la un workshop foto în zona satului Peştera din judeţul Braşov. Workshop-ul începe joi seara, 7 februarie şi se termină duminică la amiază, 10 februarie.


    Plecăm din Reşiţa în dimineaţa zilei de joi, 7 februarie 2013, în jurul orei 7 dimineaţa, înarmaţi cu mult entuziasm şi o groază de aşteptări. Pentru ca totul să fie mai interesant, ne îndreptăm spre Petroşani, iar de acolo prin cheile Jieţului în sus. Aici admirăm formaţiunile de gheaţă formate pe versanţii de pe marginea drumlui. În Petroşani deja ninge, iar în pasul Groapa Seacă stratul de zăpadă este destul de consistent. La Obârşia Lotrului şi lacul Vidra  suntem întâmpinaţi de o iarnă adevărată. Înainte de a coborî spre Voineasa şi Brezoi, oprim să ne „spălăm ochii” cu peisajul hibernal din jurul nostru. Este ceva de poveste! Jos, în valea Oltului, nu mai avem zăpadă. Luăm direcţia nord, pe valea Oltului în sus, până ne intersectăm cu DN1. De aici mergem spre răsărit, spre Braşov. Scrutăm cu privirea vârfurile din zare, acoperite cu căciuli albe de nea.


    Pentru a ocoli aglomeraţia urbană din Braşov, de la Şercaia „o tăiem” direct spre Zărneşti. Trecem prin Bran, iar de la Moeciu de Jos urcăm abrupt 4 km până la Peştera, destinaţia nostră finală. Nici urmă de zăpadă pe aici, iar vremea este mohorâtă. Ne întâlnim pentru prima dată cu M. M., organizatorul workshop-ului şi suntem cazaţi la pensiune. Suntem peste 20 de participanţi, aşa încât suntem împărţiţi la două pensiuni. În jurul orei 18 avem o prezentare susţinută de M. M., iar după cină suntem tot acolo la analiza fotografiilor aduse de participanţi. Seara începe să ningă. Abia în jurul orei 23 ajungem în camerele noastre pentru a ne odihni.


**********

A doua zi, vineri, 8 februarie, participăm la o tură pe dealurile de la poalele munţilor Piatra Craiului. A nins toată noaptea şi ninge în
 

continuare. Îmbrăcaţi corespunzător, echipaţi şi încărcaţi cu aparatură, pornim în explorarea îmrejurimilor satului Peştera şi în căutarea unor posibile subiecte fotografice. Este aproape ora 10. Nu vedem absolut nimic din munţii Bucegi sau din Piatra Craiului. Totul este învăluit în ceaţă. Trecem pe la gospodăriile câtorva săteni, coborâm prin nămeţi, urcăm prin nămeţi. Ceea ce vedem în faţa noastră este ca o carte poştală, o vedere de la munte, un fragment de basm. Facem multe opriri şi încercăm să oprim timpul şi să imortalizăm locul apăsând pe declanşator. Ne oprim la un mic magazin sătesc pentru o scurtă gustare, unde suntem acompaniaţi şi de câteva patrupede.


   Apoi începem coborârea până la un pârâu. Şi dacă coborârea am făcut-o aproape dându-ne drumul pe fund în jos, trebuia să ne aşteptăm la un urcuş la fel de abrupt! Într-adevăr, văzând abruptul pe care trebuie să-l urce, unii paticipanţi au început să murmure şi să se revolte. Dar nu le-a fost de nici un ajutor, pentru că tot au trebuit să urce povârnişul. În sfârşit, odată cu lăsarea întunericului, am ieşit pe coama unui deal, de unde zăream luminiţele aprinse la casele din sat. Ninsoarea se oprise şi ea. Câţiva dintre noi am avut şi lanterne cu noi, pe care le-am aprins, pentru că între timp s-a întunecat de-a binelea. Aşa am ajuns la pensiune, în jurul orei 18:30. După cină a urmat o nouă rundă de analiză a fotografiilor, care a durat până pe la miezul nopţii. Nu apucăm însă să ne culcăm înainte de ora 1, pentru că descărcăm fotografiile făcute în timpul zilei.


**********

   Sâmbătă, 9 februarie, după micul dejun, avem puţină teorie şi prelucrare de fotografii pe PC. După prânz, când vremea se înseninează, avem programată o ieşire până la peştera din sat (probabil că de la aceată peşteră provine şi numele satului). Abia după ora 15:30

     
reuşim să ne urnim din faţa pensiunii şi să plecăm spre peşteră, într-o nouă tură. Ceaţa care se ridică, razele soarelui care se strecoară printre nori, precum şi vârfurile Bucegilor acoperiţi cu zăpadă proaspătă care se ivesc deasupra norilor, toate acestea ne creează condiţii prielnice pentru fotografii reuşite.


   De la intrarea în peşteră avem o panoramă impunătoare a Bucegilor. Din păcate, Piatra Craiului nu ne învredniceşte de nici măcar un moment de splendoare, fie el cât de scurt. Munţii Piatra Craiului rămân învăluiţi în nori. După ieşirea din peşteră, aproape toată gaşca aşteaptă cu aparatele pe trepied şi îndreptate spre Bucegi apusul soarelui. După ce capturăm munţii coloraţi de lumina caldă a apusului, aşteptăm în continuare ora albastră. Aşa se face că ajungem la pensiune iarăşi pe întuneric. Aici analiza fotografiilor se prelungeşte de data aceasta până aproape de ora 1 după miezul nopţii.


**********

   Duminică, 10 februarie, participăm la o nouă şedinţă de prelucrare a fotografiilor. După masa de prânz, în jurul orei 15, se încheie workshop-ul şi reuşim să ne urnim din loc. Ninge abundent. De data aceasta alegem să mergem pe culoarul Rucăr-Bran, apoi ne


îndreptăm spre Câmpulung, Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, ocolim oraşul Târgu Jiu prin Novaci şi ieşim la drumul din Defileul Jiului, care ne duce spre Petroşani. Ajungem acasă, la Reşiţa, în jurul orei 2 după miezul nopţii. Pe drum am fost însoţiţi în permanenţă de ceaţă, lapoviţă şi ploaie.

    
   S-a întâmplat însă să ne întoarcem de la workshop cu un gust destul de amar. Am avut parte şi de experienţe pozitive, dar şi de experienţe negative. Dar s-o luăm pe rând. Am fost încântaţi de peisajul care ne-a însoţit pe drum până acolo. De asemenea, am fost fascinaţi şi de peisajul de iarnă în care am trăit acolo, la Peştera. Am avut ocazia să cunoaştem oameni pasionaţi de fotografie. Am mai învăţat câte ceva despre fotografie, dar nu prea multe. Am avut parte de practică pe teren.

    
   Dar, ne aşteptam la mai mult. În primul rând ne aşteptam la un program mai riguros şi mai exact şi la mai multă punctualitate. De obicei, ora anunţată pentru plecare în tură sau petru începerea unei sesiuni în sală se decala cu mai mult de o jumătate de oră. O întârziere prea mare! Analiza fotogafiilor nu a fost destul de obiectivă, pertinentă şi de multe ori totul s-a lungit nepermis de mult. Nu a fost un workshop dens şi concentrat, aşa cum s-a anunţat, ci unul rarefiat şi lungit târziu în noapte fără rost. S-a tras mult de timp, s-a vorbit mult fără rost. Am avut impresia uneori că suntem la o bodegă unde cei „afumaţi”  îşi povestesc păţaniile şi toată lumea vorbeşte cu toată lumea.


   Workshop-ul a lăsat mult de dorit în privinţa organizării şi a temelor concrete abordate. De fapt, de joi seara până duminică la amiază nu sunt 4 zile aşa cum s-a anunţat şi s-a spus şi acolo, ci 2 zile şi jumătate. Preţul a fost destul de piperat, faţă de ce am primit, adică 780 lei pentru cazare într-o cameră cu două paturi. Cazarea şi masa au fost ireproşabile, dar restul? Doar am venit la workshop foto, nu? Şi în acest preţ n-au fost incluse nici mesele de prânz. Acest workshop mi s-a părut mai mult a fi o autopromovare şi o autoreclamă. De asemenea, la tot pasul am fost „bombardaţi” de Nikon, firma care probabil îl sponsorizează pe domnul M. Tot timpul i se făcea reclamă acestei firme, uitându-se că erau prezenţi acolo şi oameni cu aparate de la alte firme: Canon, Fuji, Sony. De fapt, noi am fost singurii cu Sony. Mi s-a părut o lipsă de respect la adresa celor care nu aveau aparate Nikon, ci alte mărci. Doar fiecare este liber să aleagă, nu? Tot respectul pentru fotograful M. M. Dar una e să ştii şi alta e să predai altora ceea ce ştii. Una e să fii om de ştiinţă şi alta e să fii pedagog. Ca să organizezi un workshop, unde te întâlneşti cu oameni şi lucrezi cu oameni, trebuie să fii un cunoscător al oamenilor şi trebuie să ştii să te porţi cu oamenii. La acest capitol workshop-ul mi s-a părut foarte deficitar. Mi s-a părut mai mult o autopromovare, o raclamă pentru firma Nikon şi, în ultimă instanţă, o chestiune strict comercială. Adică, să iasă din asta cât mai mulţi bani şi cât mai repede! Din păcate, asta este ceva tradiţional românesc!


   Ca să închei însă într-un ton mai optimist, aş vrea să spun că „celor care îl iubesc pe Dumnezeu toate li se întorc spre bine”. Dumnezeu este destul de puternic ca să întoarcă şi răul spre bine. Am fost consideraţi ciudaţi pentru că suntem altfel şi avem principii.  „Celor mai mulţi dintre noi, oamenii de principiu le apar, de regulă, înspăimântători” (David Hurn).
 
  

                                        https://www.mcdv82.net/
                                                                                   
                                                                                                                                                                                        7-10 februarie 2013  
                                                                                                                                  Cosmina-Daniela-Vlasta M.

                                                                                         



joi, 20 decembrie 2012

Ecouri clasice în peştera Româneşti - Classic echoes in the Cave Românești



Ecouri clasice în peştera Româneşti

Classic echoes in the Cave Românești



   Ce poţi să faci într-o peşteră? Poţi să admiri formaţiunile calcaroase apărute de-a lungul timpului; poţi să cercetezi coloniile de lilieci care trăiesc acolo; poţi să vezi rămăşiţele unor animale dispărute; poţi să urmăreşti firul unor ape subterane; poţi să cauţi comori ascunse acolo cu veacuri în urmă; sau... poţi să asculţi un concert de muzică clasică. Da! Asta am făcut şi noi duminică, 21 octombrie 2012, începând cu ora 13, în peştera Româneşti (Peştera cu Apă) din munţii Poiana Ruscă.

   
    Cum am ajuns însă până aici? Teoretic pare simplu. Ne angajăm pe DN 68A, care leagă oraşul Lugoj de comuna Ilia. Dacă venim dinspre Lugoj, atunci din Margina, sau mai încolo, din Coşava, o luăm la dreapta spre Curtea şi ajungem la o intersecţie. Aici este o mănăstire şi putem să mergem spre dreapta ca să ajungem în satul Româneşti. Satul aparţine de comuna Tomeşti. Din satul Româneşti cotim la stânga pe lângă cimitir pe un drum de ţară, care în 45 minute de mers pe jos ne scoate la peşteră. De la intersecţia mai sus-amintită putem s-o luăm însă şi spre stânga, în direcţia localităţii Fărăşeşti. În felul acesta putem să ne apropiem de peşteră mai mult cu maşina, dar există şi riscul de a ne rătăci!

   Despre peşteră şi evenimentul cultural care are loc în ea am aflat de pe internet în anul 2008. Am căutat-o în primăvara aceluiaşi an, dar fără succes. Peştera Româneşti nu se lăsa găsită prea uşor. Am revenit în toamna aceluiaşi an, cu ocazia concertului. Ne-am luat după şirul de maşini care ieşeau din Lugoj şi în dreptul localităţii Coşava virau spre dreapta. Şi într-adevăr, am ajuns pe malul unui pârâu, unde am găsit un mic indicator din lemn care ne informa că urmând o cărare abruptă, dincolo de pârâu, vom ajunge în 15 minute la peşteră. Aşa am ajuns până la peşteră, unde concertul deja a început.




   Prima dată s-a organizat aici un concert simfonic în anul  1984. Concertele au fost iniţiate de Asociaţia Speologică Speotimiş, care are deja 37 de ani de activitate şi a explorat peste 300 de peşteri din munţii Banatului. Membrul fondator al asociaţiei este dr. Constantin Lupu, sufletul concertelor din peşteră. În organizarea concertelor este implicată şi Fundaţia Academică Culturală Timişoara. Deci, anul acesta a fost deja ediţia a 28-a. Concertele sunt organizate anual în a doua jumătate a lunii octombrie. De obicei, concertează aici Filarmonica Banatul din Timişoara, alături de diferiţi invitaţi de onoare, oameni ai muzicii din ţară şi din străinătate. Am putea spune că acest concert devine deja o tradiţie. De asemenea, este o metodă foarte ingenioasă de a populariza muzica clasică şi de a-i scoate pe unii oameni mai comozi din case.

   În acest an ne-am pregătit din timp pentru acest eveniment. Duminică dimineaţa la ora 8 am plecat din Reşiţa în direcţia satului Româneşti. La ieşire din comuna Margina am virat spre dreapta, spre Curtea. Am ajuns din urmă două autobuze cu membri Filarmonicii Banatul. În localitatea Curtea însă asfaltul s-a terminat, autobuzele s-au oprit şi noi în spatele lor. Ne-am dat seama că iarăşi „am luat-o pe arătură” şi am întors maşina aproape instantaneu. Ne-am întors până la intrarea în localitate, de acolo am cotit spre dreapta, am trecut peste un podeţ şi am intrat pe drumul care vine de la Coşava spre Româneşti şi Tomeşti. De fapt, am uitat că suntem în România, unde indicatoarele sunt foarte „scumpe la vedere”. În jurul orei 10:30 am parcat în satul Româneşti, unde deja erau îngrămădite destule maşini. De data aceasta am hotărât să ne apropiem de peşteră dinspre satul Româneşti. La intersecţia drumului principal cu accesul spre peşteră era postată poliţia şi bloca accesul maşinilor într-acolo. La drumul principal nu am găsit nici un fel de indicator care să ne anunţe că mergem spre peşteră. Şi iarăşi ne amintim că acesta este renumita „ordine românească”!

   Abia după ce intrăm pe drumul îngust spre peşteră, după circa 20 de metri, apare un marcaj vechi şi suntem informaţi că în 45 de minute de mers pe jos ajungem la peşteră. După ce trecem de cimitir, „ne lovim” de autobuzele cu membri orchestrei. Abia putem trece pe lângă ele şi ne întrebăm cum vor mai ieşi de acolo?! Drumul urcă lin, apoi devine ceva mai abrupt, iar în final, ne introduce în pădure şi devine din nou lin. La vreo 300 de metri de peşteră suntem opriţi de membri Asociaţiei Speologice Speotimiş şi ţinuţi aici până la ora 12:30. Aici este deja multă lume în aşteptare, cu aparate de fotografiat, de filmat, cu căţei, cu copii... Şi mai vin destui oameni! Colac peste pupăză, sunt şi câteva tarabe cu „întreprinzători”, care-i îmbie pe oameni cu diverse produse alimentare şi suveniruri. Şi... surpriză! Sunt şi aici destule maşini. Mă întreb, cum au reuşit „să-i înduplece” şoferii pe poliţiştii de la drumul principal ca să ajungă până aici cu maşinile?  După ce intrăm în peşteră, reuşim să ne găsim o poziţie destul de bună pentru fotografiat şi filmat, chiar în spatele invitaţilor care stau pe scaune.

    Anul acesta invitaţii de onoare sunt dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi şi fiul său Florin Ionescu-Galaţi, care ne-au delectat cu partituri de Mozart, Ceaikovski, Dvořák, J. Strauss... Peştera are, de altfel, o acustică foarte bună. Directorul concertului, Ioan Coriolan Garboni, preşedintele Fundaţiei Academice Culturale Timişoara, anunţă prezenţa unui număr de circa 3 mii de participanţi. Suntem destul de înghesuiţi, ne mai călcăm pe picioare, dar încercăm să ne facem treaba cât mai bine. La finalul concertului aşteptăm să se mai „aerisească” peştera şi încercăm să capturăm câteva cadre printre puhoaiele de turişti. Membri Asociaţiei Speologice Speotimiş se îngrijesc de logistică, iluminare, scaune pentru invitaţi, sonorizare... De altfel, în restul anului, peştera nu este amenajată pentru turişti şi nici iluminată. Mă întreb, când se va întâmpla asta şi când va putea peştera Româneşti să intre în circuitul turistic? 
   A fost o zi frumoasă de toamnă, iar soarele ne-a însoţit toată ziua. După ce ne-am delectat auzul cu muzica din peşteră, la întoarcere ne-am delectat şi văzul cu peisajul ruginiu de toamnă al pădurii şi valurile line ale dealurilor înconjurătoare. Ce splendoare! Cu siguranţă, vom reveni aici!

 

                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                  
                                                                                                                                                         21 octombrie 2012
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.