duminică, 10 mai 2015

Vârful lui Stan între două anotimpuri - Stan's Peak between two seasons

Aparate Foto


Vârful lui Stan – între două anotimpuri

Stan's Peak - between two seasons



    Vremea s-a încălzit destul de bine. Tocmai de aceea suntem hotărâţi să ieşim undeva şi să petrecem noaptea în cort. Din multitudinea de destinaţii relativ apropiate alegem să escaladăm vârful lui Stan din munţii Mehedinţi. Este deja ora 17 a zilei de joi, 23 aprilie 2015, când plecăm spre Băile Herculane. Urcăm până la Anina, iar de aici coborâm prin valea Minişului. De la Bozovici, unde apele Minişului se unesc cu cele ale râului Nera, străbatem valea Almăjului şi înainte de a urca dealul Ciregău (320 m) ieşim în şoseaua E 70. La ora 20 trecem prin centrul nou al staţiunii Băile Herculane. Urcăm pe valea Cernei şi la circa 10 km de staţiune campăm în grădina vechilor noastre cunoştinţe. Se pare că suntem primii lor oaspeţi în acest an. Iarba este proaspătă, încă  neatinsă de vreun cort. Merii dau în floare. După ce îmbucăm ceva pe înserate, apar lângă noi doi câini vânjoşi şi frumoşi. Au venit de pe malul opus al Cernei, atraşi de mirosul mâncării. Se pare că vom fi păziţi bine la noapte!



**********

   Încă înainte de ora 6 suntem în picioare şi constatăm că unul dintre câini a dormit lângă cortul nostru. Pentru asta îl răsplătim cu câteva bucate gustoase. Este dimineaţa


zilei de vineri, 18 aprilie 2015 şi aspectul cerului ne dă speranţe că vom avea parte de o zi senină. Lăsăm cortul pe loc şi plecăm cu maşina în amonte, pe drumul ce duce spre Baia de Aramă. În vârful pantei, unde drumul începe să coboare spre satul Godeanu, tragem maşina pe dreapta într-o mică poieniţă.

    Pe copaci vedem 3 marcaje turistice: triunghi albastru, bandă roşie şi punct roşu. De asemena, este vizibil şi un pătrat roşu care desemnează limita Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei. De aici vom merge mai departe „per pedes” (pe picioare). Urcăm abrupt pe drumul încropit printr-o zonă defrişată. În jurul nostru e plin de cioturi şi crengi. În faţă avem faţa nord-estică a muntelui, luminată acum de soarele care tocmai a răsărit. Abrupturile aproape verticale sunt impunătoare.

    După o scurtă pauză pentru reglarea respiraţiei, intrăm în pădure şi înaintăm pe poteca care ne direcţionează spre stânga, pentru a ocoli versantul abrupt. Pe măsură ce ne apropiem de culme, urcuşul devine tot mai accentuat. Ne ghidăm cu uşurinţă după marcajele prezente pe copaci. După circa o oră de urcuş, ieşim pe culmea presărată din abundenţă cu lapiezuri, mai mici sau mai mari.

    Orice imaginaţie umană este depăşită de felul cum apa a modelat piatra în decursul timpului: şanţuri, mini-căldări, mini-grote, turnuleţe şi vârfuleţe ascuţite. Un labirint de piatră. Este destul de solicitant să mergi pe un asemenea teren. În stânga se deschide valea până spre comunele Obârşia Cloşani şi Isverna. În spate, de unde am urcat, se înalţă în zare Piatra Cloşanilor (1421 m). Aici ne despărţim de marcajele bandă roşie şi punct roşu, care merg drept înainte spre poienile suspendate sau crovuri. Noi mergem spre dreapta, urcând uşor pe marcajul triunghi albastru.

    Înaintăm încet, având chiar în dreapta noastră prăpastia. În vale se văd frânturi din panglica şoselei pe care am urcat. În depărtare se conturează tot mai clar culmile munţilor Cernei, care se continuă spre dreapta cu crestele munţilor Godeanu. Munţii au încă o căciulă albă de nea, destul de consistentă. Dar... să ne mai uităm şi pe jos! Pentru că la un pas în faţa noastră, la baza unei pietre, tresare un pui de viperă (Vipera berus) şi încearcă să se ascundă. E uşor de recunoscut după V-urile de pe spinare. Până la urmă dispare sub piatră. Nu trebuie să ne mire prezenţa viperei în aceste locuri. Este habitatul ei preferat. Doar că la câţiva metri mai sus încă persistă o pată mare de zăpadă. Deci, o viperă încălzindu-se la soare şi o pată de zăpadă, la doar câţiva metri distanţă una de alta!

    Luăm o pauză de circa 30 de minute. Ne potolim setea şi mai punem ceva la stomac. Razele soarelui ne mângâie feţele şi ne dezmiardă. Între timp ne plimbăm privirea prin golul de sub noi. Am câştigat ceva altitudine. Liniştea este întreruptă din când în când doar de câte o maşină care urcă sau coboară serpentinele şoselei. Nu se înghesuie nimeni, nu se calcă nimeni în picioare. Suntem în mijlocul naturii care nu se ghidează după legile făcute de oameni. Natura are propriile ei legi pe care e bine să le respectăm.

    Sărind din piatră în piatră sau strecurându-ne printre ele, parcurgem o zonă mai abruptă şi ajungem în vârf. Dar acest vârf încă nu este ţinta noastră finală de azi. Privim în jos printre turnurile de piatră. Povârnişul abrupt încă este parţial acoperit de zăpadă. Coborâm scurt într-o vale împădurită şi încă înzăpezită. Dar sunt şi porţiuni mai primăvăratice, unde prin iarba umedă răsar viorelele. Jos aceste flori de primăvară au înflorit deja la începutul lunii martie. Din această vale urcăm din nou foarte abrupt şi intrăm în pădurice. Pe jos este zăpadă tasată. Păşim cu grijă pe zăpada care mai rezistă în ciuda soarelui care străluceşte pe cer. Din când în când însă zăpada cedează sub greutatea noastră şi atunci ne afundăm în ea cu câte un picior, până la genunchi sau chiar până la şold. Sub crusta de zăpadă sunt goluri de aer.

    Suntem din nou în vârf, dar nici acesta nu este vârful pe care îl căutăm. Se vede însă în faţă un alt vârf, cu o mică cruce. Acolo trebuie să ajungem, pentru că acela este vârful lui Stan. Dar până acolo mai avem de traversat o vale împădurită şi căptuşită cu zăpadă. Coborâm cu grijă. Ne strecurăm printre crengile ţintuite sub zăpadă, multe dintre ele rupte de stihiile dezlănţuite ale naturii. La această altitudine copacii încă nu sunt înfrunziţi. Pe alocuri crusta de zăpadă crapă şi ne trezim cu piciorul blocat. Urmează urcuşul final, tot prin zăpadă. În cele din urmă, la ora 12:55, suntem pe vârful lui Stan. Am făcut multe pauze scurte şi ne-am oprit deseori pentru a fotografia şi filma. Scopul nostru nu este de a face maraton, ci de a ne bucura cât mai mult de natura prin care trecem.

    Vârful este marcat doar printr-o mică cruce de lemn, la baza căreia sunt îngrămădiţi mai mulţi bolvani. Marcajul triunghi albastru coboară spre poienile suspendate. GPS-ul nostru indică altitudinea de 1466 m. Deci, suntem pe vârful lui Stan, cel care deţine recordul de înălţime al munţilor Mehedinţi. Aici nu mai este zăpadă. Panorama care se desfăşoară în faţa noastră este de-a dreptul paradisiacă.

    De la sud-vest spre nord-est vârfurile din munţii Cernei şi Godeanu îşi etalează măreţia şi splendoarea. Distingem trei straturi de diferite culori. Jos, la poalele munţilor, se întinde o panglică lată şi verde, formată din pădurea deja înverzită. Urmează umplutura din mijloc, în nuanțe de gri și maro închis, care e alcătuită din copacii încă neînfrunziţi. Sus de tot, la etajul superior, se prezintă o eşarfă albă din zăpadă, mai îngustă, care încununează vârfurile munţilor.

    Spre nord, în plan mai apropiat, se profilează o adâncitură care semnalează partea superioară a văii Cernei. Cleanţurile semeţe însoţesc valea până în localitatea Cerna Sat. Nord-estul e dominat de Piatra Cloşanilor, iar în spatele acestui munte se zăresc vag crestele ninse ale Retezatului. Partea de sud-est a peisajului este ocupată de podişul Mehedinţi, ornamentat din loc în loc cu case răsfirate prin văi. În zona sudică din apropiere se întinde minunata poiană Beletina, unde luceşte un ochi de apă.

    La sud-vest stau înşirate celelalte poieni suspendate (Medved, Porcului, Crovul Mare) care încep să prindă culoare, iar deasupra lor, la orizontul îndepărtat, se ridică Domogledul Mare (1105 m) şi Domogledul Mic (1099 m), vârfuri aflate deja în dreptul staţiunii Băile Herculane (vezi articolul Prin valea Almăjului, spre vârful Domogled). În fine, la capătul sud-vestic al munţilor Cernei, tronează maiestuos vârful Arjana (1512 m), descotorosit şi el de bunda albă a iernii.

    După o relaxare de circa o oră suntem nevoiţi să ne urnim din loc. Deasupra crestelor încep să se adune nori albi şi pufoşi, deocamdată strict decorativi. Totuşi, buletinele meteo anunţă că începând din această seară vremea va schimba registrul, vizitându-ne cu ploi. Pe drumul de întoarcere înaintăm mai repede, mai ales că avem mai puţine opriri pentru fotografiat şi filmat. Jocul de lumini şi umbre îşi face apariţia pe creste, iar Piatra Cloşanilor are parte acum de o lumină mai favorabilă. La ora 13:55 plecăm din vârf, iar la ora 16:10 suntem lângă maşină, la şosea.

    Coborâm cu maşina până la locul de campare şi adunăm cortul, pentru că trebuie să ne întoarcem acasă. Remarcăm din nou starea proastă a asfaltului de la intersecţia cu drumul spre Cerna Sat până în staţiunea Băile Herculane. În staţiune ne refacem puterile la o terasă, în timp ce peste drum, la o altă terasă, se lucrează de zor. Pesemne că se fac pregătiri pentru weekend-ul următor, când va debuta luna mai. Sau... de 1 mai se merge doar la mare?!

    Am fost norocoşi, fiindcă am avut parte de o zi superbă. Soare, temperatură potrivită, câţiva norişori decorativi şi o adiere de vânt abia sesizabilă. Ne-am bronzat la faţă. Am fost oaspeţii privilegiaţi ai acestui vârf, ultimul etaj al munţilor Mehedinţi. Ni se pare o îndrăzneală prea mare să spunem că am cucerit vârful lui Stan. Nu l-am cucerit, ci am fost musafirii lui. Natura nu poate fi cucerită de om, pentru că ea are legile ei şi noi, oamenii nu putem să-i impunem legile scornite de mintea noastră. Dacă totuşi încercăm să facem pe alocuri acest lucru, atunci natura se va răzvrăti împotriva noastră.



      www.wix.com/mcdv1504/photography
   
                                                                                  23-24 aprilie 2015

                                                                                  Cosmina-Daniela-Vlasta M.
       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu