Măgura Uroiului și Parcul Dendrologic din Simeria - Măgura Uroiului and the Arboretum from Simeria

Măgura Uroiului și Parcul Dendrologic din SImeria

Măgura (Hillock) Uroiului and the Arboretum from Simeria

   De câte ori treceam prin valea Mureșului, în dreptul orașului Simeria ne sărea în ochi un deal singuratic care se ridică maiestuos pe malul drept al râului. Iată că acum, într-o zi de marți, 2 iunie 2020, ne-am făcut timp să urcăm pe acest deal și să-l vedem mai de aproape. Este Măgura Uroiului (Aranyhegy, adică Muntele de Aur), o formațiune de origine vulcanică, care atinge înălțimea de 355 de metri (altitudine indicată de GPS-ul nostru). Dealul este înconjurat de multe legende despre care noi nu vom scrie aici. Preferăm să subliniem frumusețea naturală a locului. Muntele Uroiului este o rezervație naturală cu suprafața de 10 hectare, unde cresc, printre altele, salcâmul galben (Cytius scoparius), trandafirul sălbatic (Rosa gallica), sânzienele (Gallium verum), garoafele de câmp (Dianthus carthusianorum).

    

   Din Simeria întoarcem spre dreapta în direcția localității Uroi. Trecem pe sub autostrada A1, traversăm podul cam neîntreținut peste râul Mureș, iar în localitatea Uroi virăm din nou spre dreapta, înscriindu-ne pe drumul DJ 107A. La capătul estic al satului ieșim din drumul asfaltat spre stânga și începem urcușul spre deal. Măgura Uroiului se ridică chiar în dreapta noastră, în timp ce noi înaintăm încep pe un drum abordabil mai degrabă cu un autoturism de teren. Imediat oprim pe platoul situat sub partea sudică a dealului pentru a privi spre albia Mureșului și peisajul din jur.

   Drumul ocolește dealul prin vest, acolo unde panta este mai domoală. Partea sudică a dealului este mai abruptă. De fapt, dinspre sud Măgura Uroiului nu poate fi abordată nici măcar mergând pe jos, această latură fiind formată din stânci abrupte. Ultimul sector de drum ne duce pe latura nordică a dealului și devine mai abrupt. Puțin după ora 12 oprim sus, pe platoul de pe Măgura Uroiului.

    Imaginile care se deschid de aici sunt de-a dreptul impresionante. Avem în vizor o mare parte din lunca Mureșului. Dinspre nord-est curge în meandre largi Mureșul. Puțin în amonte, în dreptul localității Spini, râul își schimbă direcția spre nord-vest. Pe malul opus (stâng) al Mureșului se desfășoară șoseaua DN 7, secondată de autostrada A1, mult mai aproape de cursul apei. În depărtare, la sud-est, privirea ne poartă până spre munții Orăștiei, care străjuiesc orașul Orăștie.

   În imediata apropiere, la răsărit, pe malul drept al apei, se întinde drumul județean DJ 107A, care trece prin Rapoltu Mare și duce spre Geoagiu. Lângă drum observăm Complexul Steaua Mureșului, format dint-un parc acvatic cu 4 piscine și tobogane, locuri de cazare și câteva iazuri pentru creșterea peștilor. 

    Spre sud, de unde am venit și noi, zarea se deschide până spre munții Retezat, încă împodobiți cu căciulă albă de nea. Între șoseaua E 79 și autostrada A1 se răsfiră orașul Simeria, care se prelungește cu parcul dendrologic până la râul Mureș. 

    La apus apele Mureșului își continuă cursul spre Arad. În imediata apropiere autostrada traversează apele tulburi ale râului, iar în zare se deslușește reședința județului Hunedoara, municipiul Deva. Se observă chiar și cetatea așezată pe deal. Orizontul este închis de culmile împădurite ale munților Poiana Ruscă. 

    În direcția nord-vest se întrezăresc câteva așezări rurale, cuibărite la poalele Apusenilor: Cărpiniș, Banpotoc, Chimindia. Doar spre nord, acolo unde se întind munții Apuseni, nu avem o perspectivă prea bună. 

    După circa 2 ore de contemplare a frumuseților naturii hotărâm să coborâm de pe înălțimile Măgurii Uroiului. Înspre munții Orăștiei cerul s-a întunecat și arată amenințător. 

    Intrăm pentru câteva momente în localitatea Rapoltu Mare, unde ne oprim la biserica reformată, aflată în ruine. Biserica provine din sec. al XIV-lea și are statut de monument istoric, dar acest fapt nu o ferește de degradare și nepăsarea autorităților. Plecăm din localitate acompaniați de câțiva stropi de ploaie. 

    Încă nu plecăm spre casă. Trecem podul peste Mureș și oprim la marginea orașului Simeria, acolo unde începe Parcul dendrologic. Deocamdată, timp de circa 2 săptămâni, intrarea în parc este liberă. Oricum, taxa de intrare care ar trebui plătită nu este mare (4 lei). Imediat la intrare ne întâmpină o clădire cam neîngrijită și lăsată în voia sorții. Este castelul Béla Fáy, construit în sec. al XIX-lea, în care acum funcționează (sperăm!) Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) Simeria. Castelul a aparținut familiilor nobiliare de origine maghiară Gyulai, Kun, Fáy și Ocskay. Oare Ocolul silvic din România, cu atâtea păduri tăiate și atât lemn vândut, nu dispune de bani pentru a aranja această clădire, care este și ea un monument istoric?!

   Parcul a început să prindă viață la începutul sec. al XVIII-lea prin amenajarea pădurii de pe malul stâng al Mureșului. Cu trecerea timpului el s-a îmbogățit treptat cu exemplare noi și exotice. Parcul dendrologic se întinde pe o suprafață de 70 de hectare și este cel mai vechi din România.

   Intrăm pe aleile parcului care seamănă mai degrabă cu o pădure. Copacii și arbuștii sunt în majoritatea lor autohtoni, dar sunt și câțiva exotici. Unii copaci și arbuști au și plăcuțe de identificare cu denumirea științifică. Chiar dacă perioada de înflorire a magnoliilor a trecut, sunt aici mai multe tufe cu flori parfumate, printre care și câteva specii de liliac.

   La unii copaci se vede vârsta apreciabilă pe care o poartă în trunchiurile lor groase și coroanele lor stufoase. Este cazul unei tise cu multe ramificații, precum și al unui stejar înalt pe care probabil că abia l-ar putea cuprinde 3 persoane.

   Locul este potrivit pentru relaxare și promenadă, mai ales în lunile călduroase de vară. Astăzi nu sunt prea mulți vizitatori în parc. Observăm că este amenajată aici și o scenă pentru spectacole, dar, după cum arată totul, credem că ultimul spectacol s-a derulat pe această scenă cu mult timp în urmă. Iată și un semn că parcul este totuși supravegheat de cineva: un paznic pe bicicletă. Pe alocuri iarba este cosită. Semn că cineva se mai îngrijește de acest parc.

   La un moment dat încercăm să găsim calea de întoarcere, dar pe alte alei decât cele pe care am venit. Prin parc se strecoară și Canalul Strei, peste care am văzut construite 2 podețe din lemn. Traversăm unul din aceste podețe și ne apropiem de un ochi de apă împodobit cu câțiva nuferi. Nuferii însă sunt cam timizi, așteaptă probabil să-i mângâie soarele, care acum este scump la vedere. Oare acești nuferi nu vor fi devorați de peștii din iaz, așa cum se vehiculează în mod stupid că s-a întâmplat cu nuferii de la Dognecea (vezi articolul Patru lacuri aproape uitate din Banat)?!

   Lângă ochiul de apă au răsărit și câțiva iriși care colorează peisajul în mov și galben. În apă se zbenguie câțiva pești, iar printre ei înoată ca o șalupă o broască țestoasă. După câteva ture cu capul scos la suprafața apei, broasca dispare în adâncul iazului.

    Ajungem imediat la al doilea iaz, pe suprafața căruia plutește o formațiune de nuferi. Viețuitoare însă nu vedem în acest iaz. În apropiere înfloresc două tufe de bujori roz, care ne întâmpină cu parfumul lor delicat. 

   Pe partea opusă a iazului înfloresc două plante exotice care ne atrag atenția prin gingășia și fragilitatea lor. Ne oprim lângă un izvor cu apă potabilă, apoi urcăm câteva trepte pentru a ajunge sus, în spatele castelului de la intrare. Găsim câțiva bambuși, dar cam pricăjiți și pleșuvi.

   În apropierea castelului se văd și palmieri, aflați în ghivece uriașe din lemn. Plantele din interior nu pot fi deocamdată vizitate. După circa o oră de relaxare prin această pădurice parfumată, ieșim din nou în jungla de asfalt a civilizației urbane. Străbatem strada 1 Decembrie tivită cu tufe de trandafiri și ne îndreptăm spre casă prin valea Streiului și valea Bistrei. La ieșirea din Hațeg nu putem să trecem fără să aruncăm o privire și spre înălțimile Retezatului, unde zăpada încă se simte în largul său.

   Am urcat pe Măgura Uroiului, un loc idilic cu o perspectivă uimitoare asupra împrejurimilor. Un loc înconjurat de istorie și legende, unde în 2019 s-a ținut deja a X-a ediție a festivalului „Dac Fest” s-a putut vedea pulsul vieții din vremurile demult apuse: târg de sclavi, lupte de gladiatori, ritual de nuntă dacică, ritual dacic de incinerare, atelier de gastronomie, de țesut, de lut... Toate acestea au fost posibile cu ajutorul grupurilor de reconstituire istorică din România și din străinătate. Anul acesta (2020) manifestarea a fost anulată.

   Parcul dendrologic de la Simeria, altă dată un loc renumit și căutat de foarte mulți iubitori ai naturii, astăzi este cam la limita supraviețuirii și arată dezolant. Încă o dată trebuie să menționăm nepăsarea autorităților față de valorile trecutului; iar dacă nu ne pasă de trecut, nu vom avea nici viitor. Nu putem avea pretenția să fim respectați de alții, dacă noi nu ne recunoaștem trecutul și nu respectăm ceea ce am primit de la cei care au trăit înaintea noastră!

                                 

                              https://mcdv1504.wixsite.com/vlasta82

                                                                                                                                            
                                                                                                                                                                    2 iunie 2020                                                                                                                                                                        Cosmina-Daniela-Vlasta M.

Orizonturi largi de pe Culmea Cănicei - Wide horizons from Cănicea Ridge

 

Orizonturi largi de pe Culmea Cănicei

Wide horizons from Cănicea Ridge

   

   După atâtea zile de stat în casă, a venit timpul să ieșim puțin la aer. Locuim în județul Caraș-Severin, o zonă cu multe minuni naturale care pot fi admirate iarăși și iarăși. De aceea, nu este nevoie să mergem prea departe. Vom merge într-un loc cu priveliști de excepție, Culmea Cănicei sau Culmea Cornereva. Am fost deasupra satului Cănicea și în anul 2015, dar nu am urcat până sus (vezi articolul Cănicea – satul de sub culme). Apoi am mai fost o dată în trecere pe acolo, am urcat din satul Cănicea până sus, dar nu am avut prea mult timp la dispoziție. De data aceasta ne reîntoarcem pe Culmea Cănicei, ca să admirăm pe îndelete tot ce se vede de la aceea înălțime.

    

   Vremea este schimbătoare și nehotărâtă în ziua de luni, 18 mai 2020, când pornim spre ținta noastră de azi, Culmea Cănicei. Este și motivul pentru care nu pornim de acasă prea devreme. Trecem prin Caransebeș și urmăm șoseaua ce se ține de cursul râului Timiș. De la Teregova urcăm spre pasul Poarta Orientală (535 m), iar de aici coborâm spre Domașnea. Puțin după ieșirea din Domașnea ajungem în dreptul unei stații de alimentare, unde întoarcem la stânga și ne îndreptăm pe un drum îngust spre satul Cănicea.

   În sat drumul devine tot mai abrupt. Apoi dispare asfaltul de pe drum, casele rămân în urmă, iar noi începem urcușul pe un drum pietruit. Pe măsură ce câștigăm altitudine, casele din Cănicea devin din ce în ce mai mici, dar imaginea de ansamblu devine din ce în ce mai mare. Jos, în depresiune, deslușim deja comuna Domașnea, precum și panglica drumului european.

   După câteva serpentine intrăm în pădure. La ieșirea din pădure străbatem o porțiune drum mai dificilă și ieșim direct pe culme, în vecinătatea unei stâne. Din fericire, la stână nu este nimeni acum. Suntem la altitudinea de 1.140 de metri.  Aruncăm o privire în valea din care am urcat (vest). Dincolo de satul Cănicea, îngrămădit la poalele culmii, vedem comuna Domașnea, iar mai departe spre nord-vest, în spatele drumului european, deslușim localitățile Luncavița și Verendin. Spre sud-vest apar comunele Cornea, iar mai departe Mehadica. În spatele tuturor acestor așezări orizontul vestic este ocupat de platoul Semenicului, pe care abia îl deslușim prin pâcla albicioasă.

   Orizontul nu este așa de clar precum ne-am fi dorit, dar suntem mulțumiți că nu plouă. Nu suntem prăjiți nici de soare (mai ales că deja suntem în orele după-amiezii), dar nici nu plouă. Avem parte de o succesiune de lumini și umbre, datorate soarelui și norilor care se joacă de-a v-ați ascunselea. Oricum, nu ne deranjează nici vântul, ceea ce e lucru mare la această altitudine!

   Culmea Cănicei, cu o lungime de circa 15 km, se întinde pe direcția nord-sud, de la pasul Furca Obiții (830 m) până spre localitatea Globurău, unde coboară sub 800 de metri. Altitudinea maximă a culmii este atinsă în vârful Poiana Mare (1.364 m), situat cam pe la jumătatea acestei formațiuni de relief. Această culme solitară și semeață poate fi văzută de la distanțe destul de mari. Așa se face că am văzut-o în luna februarie a acestui an și de pe Muntele Mic ( vezi articolul Totuși, pe Muntele Mic și pe Semenic e iarnă).

   Să ne îndreptăm acum atenția spre latura răsăriteană a culmii. Urmăm culmea spre sud, în coborâre ușoară, pentru a ajunge la un vârf golaș denumit Piatra Elișovei (1.152 m), împodobit cu o cruce. De fapt, linia culmii este secondată de un drum făcut probabil de ATV-uri și biciclete. Vârful se compune dintr-o îngrămădire de bolovani și este situat pe partea estică a culmii. De aici privirea ne conduce spre localitatea Bogâltin, așezată în vale, dincolo de drumul județean DJ 608, care urcă de la Plugova spre șaua Furca Obiții. De la Bogâltin un drum pietros, nepracticabil pentru mașini de oraș, urcă prin cătunul Cracu Teiului spre un al cătun al comunei Cornereva, Poiana Lungă. Un loc de poveste de care ne leagă amintiri frumoase (vezi articolul Cătunele din munții Cernei).

   La răsărit de Culmea Cănicei se adâncește valea râului Bela Reca, însoțită de drumul județean amintit și presărată cu câteva din cătunele comunei Cornereva. În spatele satului Bogâltin apare un vârf „cu capul în nori” care impune respect: Bolduț (1.215 m). De fapt, orizontul răsăritean este închis de culmea principală a munților Cernei, culmea Vlașcu, care se întinde de la Băile Herculane (sud) până la joncțiunea cu masivul Godeanu (nord).

   Pornim pe culme spre nord, unde avem de gând să coborâm pe undeva cât mai aproape de pasul Furca Obiții. În vale vedem centrul comunei Cornereva, o comună cu un record: are cele mai multe sate componente din România (40). Am făcut o scurtă incursiune de iarnă și pe la poalele culmii principale a munților Cernei și am rămas cu amintiri prețioase (vezi articolul O zi de iarnă la Cornereva).

   Lăsăm în stânga vârful Poiana Mare și urmând drumul de pe culme spre nord, ne apropiem mai mult de depresiunea Cornereva. La un moment dat părăsim drumul care merge drept înainte și cotim la dreapta. Începem să coborâm de pe culme. Intrăm în pădure, apoi ieșim într-o poiană, în apropierea unei stâne. La ieșirea din poiană trebuie să deschidem o poartă, așa cum am mai văzut și în alte locuri din munții Cernei. Probabil că ele servesc la menținerea animalelor domestice într-un loc delimitat.

   Închidem poarta după noi și ne continuăm coborârea. În dreapta noastră (est) apare acum vârful Cozia (1.450 m), unde ne-am delectat cu peisajul fabulos și am scăpat în ultimă instanță de furia câinilor ciobănești în luna mai a anului 2015 (vezi articolul Vârful Cozia în luna florilor). Asta înseamnă că ne apropiem de drumul județean care urcă din Cornereva. Trecem pe lângă câteva case, unele locuite, altele ruinate și părăsite și într-un final ieșim la drumul județean în localitatea Gruni, puțin mai jos de școala generală.

   Ajungem în pasul Furca Obiții, de unde începem să coborâm în serpentine. Curând zărim în dreapta lacul de acumulare Rusca, flancat în depărtare de înălțimile munților Godeanu și Țarcu. Acolo sus se mai văd câteva dâre albe de zăpadă. Nu este pentru prima dată când trecem pe aici. Drept urmare, nu zăbovim prea mult la lac. Depășim barajul situat în dreapta, traversăm localitatea Rusca și la intrarea râului Timiș în strânsoarea munților ne intersectăm cu drumul european, care ne duce spre Caransebeș și Reșița.

   O oază de liniște, sălbăticie și frumusețe naturală... Aceasta este Culmea Cănicei! Sperăm că așa va și rămâne. Un loc unde ești mai aproape de cer și unde simți că ești o părticică fericită și un suflet privilegiat al acestui minunat univers în care trăim. Un loc în care merită să revii ori de câte ori ai ocazia!

                              https://www.mcdv82.net/                                                                                                                                            
                                                                                                                                                                   18 mai 2020                                                                                                                                                                          Cosmina-Daniela-Vlasta M.